USM, lider printre universităţile din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea de Stat din Moldova (USM) este una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova. Potrivit clasamentului internaţional Ranking Web of Universities (Webometrics), USM se situează pe locul 221 în Europa Centrală şi de Est, pe locul 1.007 în Europa şi pe locul 3148 în lume, transmite IPN.

Dintre universităţile moldoveneşti, USM este urmată de Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) şi Universitatea Liberă Internaţională (ULIM). Pe poziţia a IV-a urcă Universitatea Pedagogica de Stat Ion Creanga (UPSIC), urmată de Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) şi Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF).

Pe locul VII se poziţionează Universitatea Agrara de Stat din Moldova (UASM), urmată de Universitatea de Stat Alecu Russo din Bălţi şi Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Haşdeu din Cahul. Încheie top 10 în Moldova, Higher Anthropological School.

Cele mai bune zece instituţii de învăţământ superior din lume, potrivit clasamentului, sunt din SUA, şapte la număr, şi Marea Britanie, trei la număr.

Indicatorii după care a fost realizat clasamentul au fost transparenţa instituţiilor, vizibilitatea paginilor web şi deschiderea de care au dat dovadă în raport cu publicul. Webometrics este realizat de un grup de cercetători din Spania. Clasamentul este realizat de două ori pe an, iarna şi vara. Comparativ cu topul precedent, majoritatea instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova au crescut în poziţii.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare