UPDATE Ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, nu se va prezenta la audieri în Parlament
0Ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, nu se va prezenta astăzi, 18 iunie, în plenul Parlamentului pentru audieri. Acesta a anunţat secretariatul legislativului că se află în deplasare în nordul ţării. Deputaţii Partidului Acţiune şi Solidaritate, care au solicitat prezenţa ministrului în plen, au declarat că vor verifica dacă ministrul a plecat până sau după votul pentru audieri, transmite IPN.
În timpul şedinţei plenare, secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu, a informat că de la minister au comunicat că ministrul se află în nordul ţării, într-o unitate militară. „Şi, cu scuzele de rigoare, promite să revină la următoarea invitaţie”, a spus Adrian Albu.
„A fost un vot în Parlament. Dacă domnul ministru a plecat dimineaţă, până a exista acest vot, este o chestiune. Dar dacă, cumva, noi vom afla că dânsul a plecat după ce a aflat că noi am votat chemarea, va fi o chestiune foarte gravă. Şi este o chestiune de lipsă de respect total faţă de Parlament şi va trebui să vedem ce face. Urmază să vedem şi să analizăm când domnia sa a plecat la nord”, a declarat Sergiu Litvinenco, deputat în fracţiunea PAS, Blocul ACUM.
Deputaţii PAS au solicitat audierea ministrului apărării în plen, pentru ca acesta să informeze referitor la decizia de a detaşa militari moldoveni la parada de la Moscova, în condiţiile pandemiei.