Troleibuzele din Chişinău pe rutele 22 şi 24 vor circula până la ora 1.00

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Din 1 august, în Chişinău, troleibuzele vor circula până la ora 1.00 pe rutele 22 şi 24. O decizie în acest sens a fost votată cu 26 de voturi de către consilierii municipali la şedinţa din 18 iulie.

În proiect, pentru călătoriile în segmentul de noapte figura un tarif de 6 lei, dar consilierii au decis să-l lase pe cel în vigoare, de 2 lei.

Solicitarea de prelungire a programului de circulaţie a transportului public municipal a parvenit din partea locuitorilor capitalei care muncesc până noaptea târziu şi nu îşi pot permite să se deplaseze cu alte mijloace de transport către domiciliu.

Iniţial s-a propus ca troleibuzele să circule până la 02.00, însă în baza rapoartelor Regiei Transport Electric s-a constatat că fluxul de pasageri scade după 01.00.

Contactat de IPN, directorul Regiei Transport Electric Chişinău, Gheorghe Morgoci, a precizat că proiectul votat de CMC se referă doar la cele opt troleibuze care au circulat şi până acum pe rutele nr. 22 şi 24, dar în regim de testare. Modificarea constă în faptul că de la 1 august, acestea vor circula până la ora 01.00 şi nu până la 02.00 cum a fost până acum.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort