Surse şi resurse

Cândva, în vremuri sovietice, făceam jurnalism de aluzie, de neologistică şi amuzament masochist pentru a evita limbajul de lemn şi calapodul ideologic „pravdist".

De exemplu, dacă aveai obligaţia să scrii la rubrica „Sectorul zootehnic - front de şoc!" şi trebuia să te focalizezi pe destinul fericit al vitelor mari cornute şi al mulgătoarelor brave anexate la ele în contextul întrecerii socialiste, înnobilam textul cu titluri de felul „Tentaţia unui spirit vivace!".

Cititorul care nu utiliza ziarul pentru alte treburi casnice şi clasice atunci, decât cititul, era vocabularizat cu de-a sila; băgătorii de seamă de la CC-ul tineresc de pe atunci cârneau un pic din nas şi mai puneau câte o bilă neagră-n sân pentru redactorul-şef, iar lucrătorii de... creaţie, care eram, coboram la barul Casei Presei pentru a mai deschide câte un şip de „Roz de masă" cu simţul datoriei anesteziate.

Mai erau vremuri brejneviste, cernenkoviste, stalinismul era puternic sulemenit şi parfumat şi toate erau la tinerimea noastră de atunci ca un vodevil tocmai bun pentru nostalgiile de mai târziu.

Nostalgiile folosesc şi ele la câte ceva pentru că, de fapt, sunt un fel de filtru după care rămân de obicei doar lucrurile mai frumoase. De exemplu, dincolo de toate, nu pot să nu-mi amintesc că în condiţiile totalitare de atunci o majoritate, sper, dintre oamenii breslei îşi doreau intuitiv adevărata identitate de jurnalist. Şi acea dorinţă era un puternic şi oarecum secret factor de solidarizare împotriva nomenclaturii...

Şi a venit apoi examenul libertăţii...

S-a schimbat ceva în mediul mediatic pe parcursul a 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova? În realitate, adică în afara dicţionarelor de specialitate şi celor spuse ex cathedra la lecţiile de jurnalism? Cu siguranţă că da, cantitativ. Şi pe alocuri. În rest, rămâne de văzut.

Cum ne vedem şi cum suntem văzuţi noi, oamenii breslei? Câtă autoliniştire putem avea dacă încercăm să ne recunoaştem şi regăsim în calităţile ce fac definiţia acestei meserii în dicţionare?

Cum ar fi, fără a ne limita la: inteligenţă, prietenie, imaginaţie, ingenuitate, nerv, rapiditate, acurateţe, curaj, rezistenţă, autodisciplină, perseverenţă, vioiciune intelectuală, onestitate, punctualitate, optimism, putere de observare, agerime, iniţiativă, umor, calitatea de a gândi, de a te întreba şi a întreba mereu, de a fi iscoditor, receptiv, sceptic? Câte în realitate, ci nu doar în, cel mult, job description?

În mod normal, jurnalistul ar fi trebuit să-şi controleze şi să-şi judece în mod profesional sursele înainte de a spune cu responsabilitate ceva. Acum şi aici, însă, sursele (de cele mai multe ori politicieni cu resurse băneşti, pofte, ambiţii şi răutăţi) controlează, în cea mai mare parte, jurnalismul. Şi nimeni nu se mai oboseşte să vadă dacă o sursă sau alta este bună, oficială, ostilă, rea, de context, convenţională, de mână a doua, îndoielnică, din interior şi tot aşa, ca la dicţionar.

Un Bob Woodward sau Carl Bernstein ar deveni şomeri aici, pentru că sursele, din sânul partidelor de obicei, i-ar înlocui şi ar gestiona la bunul plac şi aşa cum le convine scandalurile politice.

Şi-n acest caz, mai este posibil în Republica Moldova vreun Watergate datorat credibilităţii şi onestităţii surselor şi perseverenţei oneste şi responsabile a jurnalistului?

Cu siguranţă că da, dar numai ca episod de telenovelă după care nu urmează nimic. Şi în care meseriaşii în ale scrisului se regăsesc în calitate de cabotini cu spirit vivace, când e vorba de tentaţii.