SUA vor continua să ofere asistenţă Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA mizează pe un parteneriat puternic cu Republica Moldova, a declarat Alina Romanowski, coordonatorul asistenţei pentru Europa şi Eurasia din cadrul Departamentului de Stat al SUA la întâlnirea de azi cu Natalia Gherman, viceprim-ministru, ministru în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, se arată într-un comunicat de presă.

Oficialii au efectuat un schimb de opinii privind relaţiile bilaterale şi proiectele care sunt implementate în ţara noastră cu sprijinul SUA.

Alina Romanowski a reiterat importanţa continuării reformelor în ţara noastră şi asigurării supremaţiei legii şi a declarat că SUA mizează pe un parteneriat puternic cu Republica Moldova, dând asigurări că SUA vor continua implementarea programelor de asistenţă destinate ţării noastre.

La rândul său, Natalia Gherman a precizat că SUA sunt un partener strategic pentru Republica Moldova. „Este important să aprofundăm colaborarea bilaterală şi să beneficiem, în continuare, de asistenţă americană în domenii precum reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei, atragerea investiţiilor, dezvoltarea infrastructurii energetice, reconstrucţia drumurilor, modernizarea industriei agro-alimentare, dezvoltarea sectorului privat şi a întreprinderilor mici şi mijlocii”, a declarat Natalia Gherman. Tot ea a exprimat interesul ţării noastre privind continuarea programului Compact, dar şi extinderea acestuia în domeniul energetic.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie