Socialiştii propun propriile modificări electorale: Transnistria şi diaspora să fie reprezentate în Parlamentul format din 71 şi nu 101 deputaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a respins ideea modificării sistemului electoral din Moldova, propusă de Vlad Plahotniuc, în aşa fel ca să se treacă de la sistemul proporţional la uninominal. Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, socialiştii nu sunt împotriva unor reforme electorale, însă altfel decât cele propuse de democraţi. De exemplu, ca Parlamentul să fie format din 71 de deputaţi şi nu din 101.

PSRM nu precizează pentru ce sistem electoral pledează, specificând doar că „actualul sistem necesită mai multe reforme şi schimbări profunde, în primul rând în ceea ce ţine de asigurarea accesului la exercitarea dreptului constituţional de participare la alegeri pentru cetăţenii ţării noastre, care locuiesc în Transnistria şi peste hotare”.

Socialiştii consideră că trecerea la sistemul electoral uninominal pune în pericol sistemul de partide.

„La momentul actual, alegerile pe circumscripţii uninominale vor conduce la trecerea Parlamentului sub controlul total al regimului de la guvernare. Plus la aceasta, sistemul de revocare al deputaţilor, pe lângă avantaje, are şi lacune – oricare deputat,  care a devenit indezirabil pentru regimul de la guvenrare, poate fi lipsit de mandat”, se arată în comunicatul de presă.

Fracţiunea parlamentară a Partidului Socialiştilor face apel către deputaţi să nu sprijine această iniţiativă şi să utilizeze toate resursele informaţionale, umane şi organizatorice pentru a informa cetăţenii Republicii Moldova despre pericolele şi riscurile pe care le conţine aceasta.

Amintim că liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat luni, 6 martie, despre iniţierea unei campanii de informare privind necesitatea implementării sistemului electoral uninominal, ce presupune ca toţi deputaţii să fie aleşi nu pe liste de partid, precum este acum, dar pe circumscripţii uninominale. 

Igor Dodon, preşedintele PPDA, Andrei Năstase, şi cel al PAS, Maia Sandu, de asemenea s-au exprimat împotriva schimbării sistemului electoral în favoarea celui uninominal. Chiar şi partenerul de guvernare al lui Plahotniuc, Mihai Ghimpu, a declarat că nu va susţine iniţiativa respectivă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos