Socialiştii, la un an de la prezidenţiale: Am fost martorii încercărilor de a diminua rolul lui Igor Dodon în politica externă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La un an de la turul doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, care a avut loc la 13 noiembrie 2016, Partidul Socialiştilor a emis o declaraţie de presă în care condamnă acţiunile guvernării proeuropene şi îl laudă pe Igor Dodon.

„Pentru socialişti această victorie a avut o semnificaţie dublă: în primul rând, o mare victorie a poporului Republicii Moldova, care a recăpătat dreptul legitim de a-şi alege Preşedintele prin vot direct, popor care a optat pentru cel mai bun şi mai potrivit candidat din toţi pretendenţii la funcţia de Preşedinte al RM; a fost o mare victorie şi a PSRM, care a demonstrat încă o dată că este cea mai influentă formaţiune politică din Moldova, iar liderul ei se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor”, se arată în comunicatul de presă al socialiştilor.

Aceştia susţin că Igor Dodon „a stopat numeroase derapaje şi a blocat multe legi ale guvernării cu profund caracter antipopular; a reuşit să reanimeze relaţiile tradiţionale de prietenie şi de colaborare cu partenerii noştri din Est; a lichidat barajele ce împiedicau exporturile moldoveneşti în Federaţia Rusă; a soluţionat multe probleme cu care se confruntau cetăţenii noştri aflaţi la muncă în Rusia; a reuşit restabilirea prestigiului instituţiei prezidenţiale în societate şi a încrederii oamenilor în această instituţie importantă în stat”.

„Tot în această perioadă, s-au pus bazele pentru demararea unor procese sociale şi economice ce vor asigura şanse pentru un viitor mai bun cetăţenilor Republicii Moldova. Astfel, şi-a luat startul un proiect important de amenajare a peste 300 de terenuri sportive în localităţile ţării. Un alt proiect, implementat sub patronajul primei doamne, Galina Dodon, vizează reconstrucţia a 100 de grădiniţe din întreaga ţară. De asemenea, Preşedintele a anunţat lansarea unui alt proiect naţional ce prevede înlesniri pentru deschiderea a 300 de afaceri în tot atîtea localităţi ale Moldovei, fapt ce va conduce la crearea de  noi locuri de muncă pentru cetăţenii, care astăzi sunt nevoiţi să plece peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune”, spun reprezentanţii PSRM.

Potrivit socialiştilor, majoritatea iniţiativelor preşedintelui Dodon „au fost zădărnicite de guvernare şi de aşa-zisa opoziţie proeuropeană, care au făcut front comun împotriva şefului statului, încercând izolarea şi eliminarea lui din procesul decizional, din politică şi din viaţa publică. În 2017, am asistat la numeroase acţiuni împotriva Preşedintelui Republicii Moldova, care deseori creau senzaţia că sunt coordonate de un singur centru de comandă”.

„Am fost cu toţii martori ai încercărilor disperate ale guvernării de a diminua rolul şefului statului în politica externă, de a-l obliga pe Preşedinte să promulge legi cu un caracter vădit antipopular, de a înlătura Preşedinţia din procesul decizional privind detaşarea contingentelor militare la exerciţii, aplicaţii, misiuni peste hotare şi de numire în funcţie a ministrului Apărării, de a bloca activitatea Consiliului Suprem de Securitate, instrument de lucru extrem de important în activitatea preşedintelui Republicii Moldova etc.”, se mai subliniază în declaraţie.

Mai multe pentru tine:
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Avarie la rețeaua de conducte. O sută de blocuri din București rămân fără apă caldă până la 1 mai
Ce poreclă i-a pus Violeta Bănică lui Adrian Brâncoveanu, iubitul Andreei Marin: „Este un..”
Mircea Geoană cere românilor din America să facă o petiție către noul congres american pentru eliminarea vizelor VIDEO
Urme de urs la Sâmburești de Olt, într-o zonă de deal. Primar: „Singura soluție, schimbarea legislației tembele actuale”
Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
O teorie controversată: croissantele nu sunt franțuzești, iar sosul de pizza nu este italian. „Bucătăria italiană nu există”, afirmă un istoric culinar
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
CSM Bucureşti, învinsă fără drept de apel de Metz, în sferturile Ligii Campionilor la handbal feminin