Socialiştii anunţă iniţierea unui referendum „pentru anularea legii prin care populaţia este impusă să achite miliardul furat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova anunţă că iniţiază procedura de organizare a unui referendum pentru anularea legii ce prevede transformarea miliardului furat din sistemul bancar moldovenesc în datorie de stat. Formaţiunea consideră că banii trebuie întorşi prin confiscarea averilor celor implicaţi în furt, şi nu de către pensionari.

„PSRM declară că, în rezultatul „furtului secolului”, s-a produs o scădere semnificativă a securităţii economice a Republicii Moldova, a capacităţii de cumpărare a fiecărui cetăţean al ţării noastre.

Acest furt s-a repercutat extrem de negativ asupra sferei sociale, în primul rând, asupra sferei învăţământului, ocrotirii sănătăţii, protecţiei sociale. În cele din urmă, legea respectivă a cauzat, cel puţin, suspendarea creşterii salariilor şi pensiilor, precum şi o depreciere semnificativă a prestaţiilor sociale. Mai mult ca atât, fiecare cetăţean al Republicii Moldova a fost împovărat cu datorii pentru mulţi ani înainte.

Luând în considerare toate cele expuse mai sus, PSRM, exprimându-şi sprijinul pentru iniţiativa Preşedintelui ales de poporul ţării, iniţiază procedura unui referendum naţional pe problema anulării acestei legi antisociale. În cel mai scurt timp, va fi creat un grup de iniţiativă.

Noi deja am lansat toate procedurile prevăzute de lege pentru organizarea şi desfăşurarea acestui referendum”, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii.

Amintim că preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat miercuri, 28 decembrie, o iniţiativă legislativă prin care se urmăreşte anularea legii pentru care Guvernul Filip şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului. Este vorba despre legea care prevede convertirea în datorie de stat a creditelor de urgenţă oferite de către Executiv celor trei bănci care au fost lichidate, BEM, Unibank, BancaSocială.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model