Sergiu Mocanu: În pachetul primit de Iurie Chirinciuc erau 80.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, afirmă că din imaginile video publicate de CNA, în care ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, primeşte un pachet în biroul său de serviciu, au fost 80.000 de euro şi nu mămăligă sau peşte uscat, aşa cum menţiona ironic Mihai Ghimpu.

Faptul că în acel pachet au fost bani este confirmat şi de CNA, însă organele de drept nu au oferit detalii despre ce sumă ar fi vorba.

Mocanu este convins că Chirinciuc a fost parte la mai multe furturi de la Ministerul Transporturilor, însă susţine că toate furturile din PL sunt coordonate de liderul formaţiunii, Mihai Ghimpu, care i-ar fi spus lui Chirinciuc pe cine să numească în anumite funcţii pentru a facilita fărădelegile. 

Chirinciuc ăsta (...) a fost filmat cu camera în biroul lui. El, cu ajutorul lui Valeriu Munteanu de la Ministerul Ecologiei (Mediului) şi cu fratele lui de la SIS au găsit aparatajul care l-a filmat. Apropo, acolo filmarea este până la capăt, el totuşi a deschis sertarul şi a numărat „sileotka” sau mămăliga, cum spunea Ghimpu. A numărat banii ceea şi acolo erau 80 de mii de euro în pachetul pe care l-a pus el în sertar. Filmarea a fost dată numai ca reacţie la ceea ce a spus Ghimpu”, a declarat Sergiu Mocanu.

De asemenea, Mocanu consideră că nu va trece mult timp până când şi primarul Dorin Chirtoacă va fi reţinut, fapt ce i-ar conveni lui Vlad Plahotniuc, care „are nevoie de Primăria Chişinău mai mult ca orice, pentru că e o resursă foarte mare”.

„În momentul în care a fost reţinut Coteţ, CNA avea deja toată informaţia despre implicarea familiei Ghimpu în fraudele de la Primărie. La Primărie s-a furat nu mult, dar foarte mult. În furturile de la Primărie este implicat direct Dorin Chirtoacă. Dorin Chirtoacă urma să fie arestat vineri, din informaţiile noastre. Arestarea lui Dorin Chirtoacă doar s-a amânat”, a subliniat politicianul la emisiunea „În direct cu Sergiu Mocanu” de pe Youtube.

Amintim că, în pofida faptului că CNA a prezentat un material video în care Chirinciuc este filmat cu camera ascunsă primind un pachet cu bani în biroul său, precum susţin reprezentanţii CNA, Ghimpu refuză să creadă că este vorba de bani şi de mită, în continuare sugerând că Iurie Chirinciuc nu ar fi vinovat.

„Nu există niciun caz în Republica Moldova pentru ca cineva să fie judecat pentru bani, atunci când nu se văd banii aceştia. Acolo e un pachet, poate fi o mămăligă, poate fi un telefon, poate fi un peşte uscat sau o scrumbie”, a adăugat Ghimpu la emisiunea „În profunzime” de la ProTV.

Ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc, directorul general-interimar al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Veaceslav Teleman şi şefii a două companii de construcţii, au fost reţinuţi pe 27 aprilie, fiind bănuiţi de organizarea unei scheme infracţionale cu scopul dobândirii de mijloace financiare în proporţii deosebit de mare.

Cercetarea penală a ministrului Transporturilor, Iurie Chirinciuc, se desfăşoară pe trei capete de acuzare. Deocamdată învinuirea a fost înaintată doar pentru corupere pasivă. Pe celelalte capete de acuzare sunt încă acumulate probe, transmite IPN.

Primul capăt de acuzare se referă la acţiuni de corupere pasivă întreprinse de factori de decizie de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, de comun cu cu alte persoane ce desfăşoară activitate de antreprenoriat, pentru a determina agenţi economici să renunţe la contractele de subantrepriză pentru procente din valoarea contractelor.

Alt capăt de acuzare se referă la abuzul în serviciu la construcţia unui drum din raionul Ungheni de către un agent economic apropiat persoanei publice din cadrul Ministerului Transporturilor. Iar al treilea capăt de acuzare ţine de extragerea ilegală a resurselor minerale.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, directorul general interimar al Administraţiei de Stat a Drumurilor, Veaceslav Teleman, şi şefii a două companii de construcţii au fost reţinuţi joi, 27 aprilie. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la 15 ani de închisoare.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate