Şeful unei Întreprinderi de stat din Taraclia, reţinut de CNA pentru crearea unei scheme de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurorii anticorupţie au descins cu percheziţii, în aceasta dimineaţă, la domiciliul şi în biroul de serviciu ale şefului subdiviziunii teritoriale Taraclia a Inspectoratului de Stat pentru Supraveghere tehnica "Intehagro", pentru probarea unor infracţiuni de corupţie. Acţiunile au avut loc în cadrul unui dosar penal, pornit pe corupere pasivă.

Potrivit materialelor anchetei, şeful întreprinderii de stat este bănuit că a pus la cale o schemă de corupţie prin care ar fi extorcat şi primit sistematic câte 2500 de lei de la doritorii de a-şi perfecta certificate de tractorist mecanic sau permis de conducere a tractorului de categoriile A şi C, fără ca aceştia să susţină examene teoretice şi practice. 

Astfel, la percheziţii, au fost ridicate mai multe copii ale actelor de şcolarizare ale candidaţilor, cărora li s-au eliberat certificate de tractorist-mecanic, ordinele de plată, pe care bănuitul le achita personal şi le ataşa la setul de documente, cereri pentru susţinerea examenelor, dar şi mijloace băneşti, provenienţa cărora urmează a fi stabilită.

Şeful "Intehagro" din Taraclia, bănuit în 8 episoade de corupţie, a fost reţinut pentru 72 ore şi plasat în izolatorul de detenţie provizorie a Inspectoratului de Poliţie Cahul.

Dacă va fi găsit vinovat, funcţionarul riscă până la 10 ani de puşcărie, amendă şi privarea de a ocupa funcţii publice pentru o perioadă de până la 10 ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată