Şeful diplomaţiei moldoveneşti: Avem nevoie de o armată bine dotată, care să poată apăra cetăţenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicu Popescu, şeful MAE

Orice Guvern are obligaţia de a-şi consolida capacităţile de apărare, pentru a asigura pacea şi securitatea cetăţenilor. O spune vicepremierul Nicu Popescu, potrivit căruia neutralitatea Republicii Moldova nu înseamnă o izolare totală la nivel internaţional, ci cooperare cu partenerii externi şi o modernizare a Armatei Naţionale, notează IPN.

Şeful diplomaţiei de la Chişinău spune că în contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, Republica Moldova este obligată să-şi fortifice capacităţile de apărare. Metodele de fortificare a securităţii vizează, inclusiv, modernizarea Armatei Naţionale.

„Cooperarea cu Statele Unite are loc în baza respectului total al statutului de neutralitate. Dar neutralitatea presupune cooperare internaţională, dialog, fortificarea capacităţilor noastre de apărare. Orice stat, orice Guvern este obligat, nu este un drept, este o obligaţie să apere ţara, oamenii, infrastructura, pacea. Unele ţări au ales să-şi apere cetăţenii prin intrarea în unele alianţe, cum ar fi NATO. Alte state au ales să-şi asigure securitatea prin neutralitate. Şi Republica Moldova a ales neutralitatea în 1994. Dar neutralitatea nu presupune demilitarizare, nu presupune autoizolare, nu presupune indiferenţă faţă de dreptul internaţional, faţă de civili care sunt bombardaţi. Neutralitatea înseamnă că noi avem nevoie de o armată puternică, bine dotată, care să poată apăra cetăţenii”, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Recent şi preşedintele Maia Sandu a menţionat că sistemul de apărare este „slab” şi  „trebuie fortificat”. Însă, potrivit şefului statului, deocamdată nu au existat discuţii cu partenerii externi privind livrarea de armament militar Republicii Moldova. Vicepremierul Nicu Popescu spune că securitatea naţională nu vizează doar capacităţile de înarmare, ci şi securitatea energetică şi cibernetică.

„Ţinând cont de riscurile crescânde din regiune, care se manifestă prin agresiune contra Ucrainei, Guvernul este obligat să caute modalităţi de a îmbunătăţi capacitatea de apărare a ţării. Când vorbim de fortificarea capacităţilor de apărare, nu ne referim doar la înarmare. Există şi asistenţa non-letală, securitatea cibernetică, protecţia infrastructurii critice. Dacă eşti neutru, nu înseamnă că trebuie să fii vulnerabil. Din contra, statele neutre investesc mai mult în capacităţile de apărare, pentru că nimeni nu le oferă garanţii de securitate”, a mai spus Nicu Popescu.

Potrivit legii bugetului de stat pentru anul 2022, cheltuielile destinate apărării naţionale au fost majorate în acest an cu 16,9%, până la 885 milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”