S-a dat startul bătăliei pentru naționala Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zdob și Zdub

Toți doritorii de a-și încerca norocul la cea mai mare competiție europeană de muzică trebuie să se grăbească să depună dosarele. Startul s-a dat deja și va dura până pe 16 ianuarie.

În concurs vor fi admise atât piese semnate de compozitorii şi textierii autohtoni, cât şi de autorii din afara ţării, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al IPNA „Teleradio Moldova".

Condiţiile de participare la Selecţia Naţională „Eurovision 2012 - O Melodie pentru Europa" au rămas aceleași: durata piesei originale de până la 3 minute, interpretată în limba română sau engleză; un număr de maximum 6 persoane în scenă, vârsta participanţilor de peste 16 ani; piesele prezentate pentru etapa naţională nu trebuie să fie lansate comercial sau difuzate public până la 1 septembrie 2011.

Fiecare participant poate depune una sau mai multe cereri, în funcţie de numărul de piese cu care intenţionează să participe. Este posibilă participarea autorilor de peste hotarele ţării în condiţiile colaborării cu interpreţi care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.

Formularele de participare şi toate materialele audio pot fi depuse sau expediate la Centrul de Colectare Eurovision: str. Mioriţa, 1, MD2028, Casa Radio, tel. 739159. Colectarea cererilor se va face până la 16 ianuarie, ora 18:00.

Reprezentantul Moldovei la Eurovision va fi determinat în 3 etape.

Prima etapă este audierea internă, în care un juriu specializat, format la recomandările uniunilor de creaţie de profil muzical, va fi întrunit pentru audiţia internă a înregistrărilor depuse. Din numărul total de piese depuse va fi desemnat numărul total de interpreţi care vor accede în etapa ulterioară.

Etapa a doua este audierea live a participanţilor. Pentru această etapă nu vor fi necesare costumele scenice sau show-ul coreografic. Juriul va vota prestaţia interpretativă şi va determina 20 de finalişti. Audierea va fi făcută publică, materialele video vor fi postate pe www.trm.md, unde va fi organizat un mecanism de votare on-line. În urma votării publicului vor fi selectaţi 3 participanţi. Cei 23 finalişti vor fi anunţaţi la 11 februarie.

A treia etapă este Finala Naţională. Concertul live va fi transmis direct pe TV Moldova1, TV Moldova Internaţional, Radio Moldova. Interpretările vor conţine elementele de bază ale evoluării scenice. La această etapă vor fi luate în calcul, în proporţii egale, decizia juriului dar şi televotul.

Republica Moldova va participa la ediţia a 57-a a concursului Eurovision Song Contest 2012, care va avea loc la Bacu, Azerbaidjan, în perioada 22-26 mai. Pentru reprezentanţii Republicii Moldova va fi a 8-a participare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”