Ruslan Codreanu: Consiliul electoral are 24 de ore să mă înregistreze în cursa electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Motivele care au stat la baza neînregistrării  în cursa electorală a lui Ruslan Codreanu au fost anulate de Curtea de Apel. Ruslan Codreanu a depus, astăzi, la Consiliul electoral de circumscripţie electorală municipală Chişinău dispoziţia Curţii de Apel şi cererea de înregistrare în cursa electorală, declarând că instituţia are la dispoziţie 24 de ore să îl înregistreze, transmite IPN.

Candidatul a precizat că a fost nevoit să prezinte acte suplimentare în instanţă, inclusiv copii ale actelor de identitate ale celor care au semnat în susţinerea sa, pentru a demonstra că semnăturile respinse de Consiliul electoral sunt valabile.

„Noi avem 10 zile de campanie electorală şi în aceste zece zile vom fi cei mai activi”, a declarat Ruslan Codreanu în faţa jurnaliştilor.

Ruslan Codreanu a precizat că eroarea care l-a scos din cursă nu este doar una informaţională, ci şi una umană. „Sunt solidar cu toţi candidaţii independenţi care nu au fost înregistraţi. Noi vom merge mai departe. Pe lângă faptul că am depus la Guvern o sesizare de modificare a cadrului legal, trebuie să fie făcut un audit al sistemului informaţional al CEC”, a spus Ruslan Codreanu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi