Rusia anunţă că a permis importul de vinuri din regiunea separatistă şi că va oferi acest drept şi Găgăuziei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciului Sanitar din Rusia, Rospotrebnadzor a anunţat că în primele două luni ale acestui an pe piaţa rusească au fost acceptate 13 loturi de vinuri din Transnistria. Aceasta în timp ce Rusia nu a anulat embargoul la toată producţia alcoolică moldovenească, impus la 10 septembrie 2013.

Administraţia Rospotrebnadzor susţine că a examinat şi adresarea lui Mihail Formuzal, başcanul Găgăuziei, privind reluarea livrărilor de producţie vinicolă din această unitate teritorială.

Potrivit Rospotrebnadzor la câteva companii vinicole moldoveneşti, care au prezentat anterior producţia pentru expertiză în Rusia, s-a constatat că băuturile corespund cerinţelor de calitate şi siguranţă. E vorba Vinurile Comratului, Tomai Vinex, Invinprom, Kazayak Vin şi Vinăria Bostavan.

Producţia acestor companii ar putea fi acceptată pe piaţa rusească după o expertiză în laboratoarele Rospotrebnadzor.

Totodată serviciul sanitar rus anunţă că va examina posibilitatea unei colaborări separate cu autorităţile din Găgăuzia privind controlul asupra producţiei vinicole şi colaborarea în domeniul protecţiei consumatorilor.

Expremierul Vlad Filat susţine că decizia de astăzi a autorităţilor Federaţiei Ruse demonstrează încă o dată "caracterul strict politic pe care l-a avut embargoul impus vinurilor moldoveneşti“.

"În raport cu un stat suveran şi independent, toate aceste acţiuni sunt inadmisibile. Calitatea vinurilor din Republica Moldova nu poate fi pusă la îndoială, iar drept dovadă venim cu argumentul liberalizării pieţei europene pentru vinurile produse în ţara noastră dar şi cu înaltele aprecieri date de către consumatorii din întreaga lume“, susţine liderul PLDM întro postare pe o reţea de socializare.
În opinia expremierului în acest moment este necesară o probă de sinceritate din partea Federaţiei Ruse, ca să demonstreze corectitudine în relaţiile cu ţara noastră.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos