Rogozin, la „preşedintele“ Şevciuk via Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Rogozin după întâlnirea cu Nicolae Timofti

Oficial, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a venit în Moldova în calitatea sa de copreşedinte al comisiei mixte de cooperare economică. La Tiraspol a mers însă ca emisar special al Kremlinului pentru regiunea transnistreană

La două zile după ce ministrul rus al Apărării Anatoli Serdiukov a efectuat o vizită-fulger la Tiraspol, inspectând bazele militare ruseşti, a venit şi rândul lui Dmitri Rogozin. Aflat la Chişinău în calitate de copreşedinte al comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, oficialul de la Moscova a efectuat o vizită şi în srânga Nistrului.

La Chişinău, discuţiile s-au axat în special pe subiecte economice, cel puţin asta reiese din comunicatele seci şi succintele declaraţii de presă. Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr i-a reamintit solicitarea Chişinăului de a diviza activele şi datoriile gaziere de pe cele două maluri ale Nistrului şi de a încheia un acord separat între „Gazprom" şi „Tiraspoltransgaz", a cărui datorie, fără penalităţi, se ridică la circa 2,75 miliarde de dolari.

„Nu există subiecte care nu s-ar afla în vizorul comisiei interguvernamentale. Vom căuta soluţii pentru a depăşi dificultăţile din domeniul comerţului, imigraţiei etc. ", a precizat Dmitri Rogozin. „Vom utiliza toate resursele pentru a rezolva problemele ce ar putea să apară", a menţionat şi Valeriu Lazăr. Dmitri Rogozin s-a întâlnit, de asemenea, cu preşedintele Nicolae Timofti, pe care l-a invitat la summitul informal al şefilor de stat din CSI, care va avea loc pe 15 mai la Moscova.

Referindu-se la diferendul transnistrean, Timofti a accentuat că rezolvarea trebuie „să aibă la bază principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul căreia regiunea din stânga Nistrului va beneficia de un statut special". Demnitarul rus a avut o întrevedere şi cu premierul Vlad Filat, departe de ochii presei, la reşedinţa de stat de la Holercani. Analiştii comentează vizita lui Rogozin ca fiind una complexă, dar care n-ar trebui să alarmeze guvernanţii moldoveni. „Moldova este extrem de vulnerabilă în raport cu Federaţia Rusă. O dovadă sunt, bunăoară, tarifele la gaz pe care le plătesc consumatorii de rând", a declarat Oazu Nantoi, expert în problema transnistreană.

„ROGOZIN ÎŞI FACE PUBLICITATE“
Reamintind de recentul gest al oficialului rus, când a scris pe Twitter „nu am reuşit să deschid bine gura, dar în coteţ deja e zarvă", analistul politic Nicu Popescu scrie pe blogul său că Dmitri Rogozin rebuie tratat calm, fara isterie, iar uneori chiar ignorant. „Acest stil diplomatic îi generează publicitate politică în Rusia şi îi umflă imaginea de mare patriot. Şi în Moldova, Rogozin îşi va face publicitate, va lansa declaraţii patriotarde şi va încerca să-şi intimideze, provoace sau deruteze interlocutorii", susţine Nicu Popescu.

ROGOZIN RECUNOAŞTE RMN?
Fost ambasador la NATO, Rogozin a fost numit vicepremier în decembrie 2011, iar recent a devenit reprezentat special al Rusiei în regiunea transnistreană. Autorităţile de la Chişinău s-au arătat nedumerite că n-au fost consultate. Ieri, Rogozin scria pe Facebook că se va întâlni la Tiraspol cu „preşedintele Evgheni Şevciuk".

Datoriile din stânga Nistrului atârnă ca sabia lui Damocles asupra Republicii Moldova.
Oazu Nantoi, expert în problema transnistreană

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară