Reţinerea lui Usatîi, văzută de protestatarii din PMAN şi cei din scuarul Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Susţinătorii lui Renato Usatîi protestează în faţa Centrului Naţional Anticorupţie. FOTO: Alexandru Tarlev

Reţinerea lui Renato Usatîi îi bucură pe unii şi-i întristează pe alţii. Susţinătorii lui din orăşelul de corturi din faţa Parlamentului spun că el a fost reţinut pe nedrept şi că acest lucru va crea tensiune în societate. În acelaşi timp, protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale declară că sunt satisfăcuţi de faptul că primarul de Bălţi este „în mâinile autorităţilor” şi spun că locul acestuia este la închisoare.

Totuşi, atât protestatarii din ”Orăşelul Demnităţii”, cât şi cei din ”Oraşelul Moldovei”/”Orăşelul Victoriei” consideră că reţinerea lui Usatâi este o răfuială politică din partea actualei guvernări şi că a fost făcută în special la comanda fostului deputat democrat Vladimir Plahotniuc.

Oamenii din faţa Parlamentului acuză autorităţile că, pe lângă faptul că acţionează la comanda unor politicieni, deja au făcut un şir de încălcări în ceea ce priveşte reţinerea lui Renato Usatîi. Ei spun că  acuzaţiile care i se aduc liderului partidului politic ”Partidul Nostru” sunt false şi că reprezintă o formă de intimidarea a acestuia şi a lor. Susţinătorii politicianului menţionează, însă, că efectul este unul invers şi că, dimpotrivă, au devenit mai determinaţi şi mai solidari după ultimele evenimente petrecute în legătură cu acesta.

”Reţinerea lui Usatîi e o fărădelege totală. Oare asta e democraţie?! Nu! Pur şi simplu, oligarhii din ţara asta fac ceea ce vor. Pe toţi care vorbesc adevărul îi iau şi-i închid imediat şi gata. În ce priveşte actele de corupţie şi furturile ieşite la iveală, tot ceea ce ştiu să facă este doar să arate cu degetul unul la altul şi să nu întreprindă nimic. Ne-au băgat până la gât în datorii”, a declarat Alexandr, un protestatar din Chişinău, în vârstă de 49 de ani.



Oleg, un alt susţinător de-al lui Renato Usatîi, are o explicaţie mai puţin neobişnuită în legătură cu reţinerea acestuia, acuzând americanii şi evreii. ”Eu cred că aici sunt implicate forţele americane. Acestea i-au plătit pe cei de la putere ca să-l aresteze. Acest lucru are, totodată, legătură cu evreii şi masonii. Dat fiind că la noi puterea este deţinută de evrei, aceştia nu vor ca ruşii să conducă aici”, a afirmat acesta.

Protestatarii din ”Orăşelul Moldovei”/”Orăşelul Victoriei” mai consideră că reţinerea lui Renato Usatîi va afecta şi activitatea Primăriei Bălţi, dat fiind că el se află în fruntea acestui oraş. Astfel, ei au declarat că ”vor lupta până la capăt” ca politicianul să fie eliberat şi ca actuala guvernare să fie înlăturată.

De acord cu reţinerea

În ”Orăşelul Demnităţii” din Piaţa Marii Adunări Naţionale, atitudinea faţă de reţinerea lui Usatîi este total opusă. Protestatarii care stau acolo spun că liderul PPPN se face vinovat de acuzaţiile care i se aduc şi că este închis pe bună dreptate. Totodată, aceştia îi acuză pe toţi laolaltă. Oamenii susţin că Usatîi, Dodon, dar şi cei aflaţi la guvernare trebuie să stea la închisoare pentru nenumăratele fărădelegi pe care le-au făcut sau să plece ”pentru totdeauna”.

”Ei spun că la guvernare se află şi oameni buni. În cazul ăsta eu zic ca cei buni să plece în sicrie bune, iar cei răi să plece în sicrie rele. Usatîi, Dodon şi alţii ca ei nu sunt mai de treabă. Astfel cred că ei la fel trebuie să plece împreună cu cei de mai de sus pentru totdeauna”, ne spune indignat Pavel, un protestatar de 52 de ani din Criuleni.

”Usatîi e un clovn tare mare şi, atât timp cât el face circ, el trebuie să facă circ în penitenciar. Şi cred că, dacă serviciile secrete ruseşti l-au ajutat să publice tot ce a publicat el până acum pe internet, atunci cred că ar fi bine de colaborat cu FSB ca să contribuie să fie închis cât mai repede şi pe cât mai mult timp”, a afirmat ironic Vitalie, un manifestant în vârstă de 31 de ani din Chişinău.

Adepţii lui Usatîi au anunţat deja că duminică, 25 octombrie, vor organiza un miting în susţinerea acestuia, începând cu ora 10. Evenimentul va avea loc în scuarul Parlamentului Republicii Moldova.

Renato Usatîi a fost pus sub învinuire de procurori. Riscă până la trei ani de închisoare

Scrisoarea lui Renato Usatîi din celula CNA: „Dacă eu ies, va fi vesel, dacă nu - va fi foarte trist pentru ei”

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi