Restricţii propuse la difuzarea publicităţii electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Restricţii pentru difuzarea publicităţii electorale

Publicitatea electorală, începând cu viitoarele alegeri, va fi permisă spre difuzare doar radiodifuzorilor care reflectă campania electorală, adică organizează dezbateri, difuzează ştiri despre competiţia electorală.

Aceasta se va întâmpla dacă Parlamentul va susţine amendamentele propuse la Codul Electoral. Proiectul a fost elaborat de către directorul executiv al Asociaţiei Presei Electronice (APEL), Ion Bunduchi, şi juristul Eugeniu Rîbca, transmite Info-Prim Neo.

Eugeniu Rîbca a declarat marţi, 2 octombrie, în cadrul unor discuţii publice organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent, că în scrutinele anterioare au existat mijloace în masă care nu au făcut altceva decât să difuzeze publicitate electorală, colectând din aceasta venituri, pe când misiunea rediodifuzorilor este de a informa populaţia. Potrivit experţilor, în majoritatea cazurilor alegătorii îşi decid opţiunea electorală în urma a ceea ce văd la televizor sau ceea ce aud la radio.

Juristul a menţionat că o altă problemă legată de publicitatea electorală ţine de taxele stabilite de către radiodifuzori. Autorii amendamentelor propun ca posturile TV şi cele radio să fie obligate să transmită către Comisia Electorală Centrală (CEC) taxele pe care le percep pentru un minut de publicitate, iar CEC, la rândul său, să publice aceste taxe pe site-ul său oficial.

O altă modificare ţine de timpii de antenă. Eugeniu Rîbca a precizat că, în conformitate cu pratica existentă, concurenţilor electorali li se acordă gratuit timpi de antenă în condiţii egale, adică şi pentru candidaţii independenţi, şi pentru partide, şi pentru blocurile electorale. Prin amendamentele la Codul Electoral se propune timp de emisie diferenţiat: pentru candidaţii independenţi - 5 minute la TV şi 10 la radio, pentru partidele extraparlamentare - 10 minute la TV şi 20 la radio, pentru partidele parlamentare - 20 la TV şi 40 la radio şi pentru blocurile parlamentare - 40 de minute la TV şi 80 la radio.
Ion Bunduchi a declarat că modificările au fost propuse după ce a fost studiat comportamentul mass-media pe parcursul mai multor scrutine, dar şi practica internaţională. „Republica Moldova a avut parte de multe campanii electorale care au arătat că nu întotdeauna cadrul legal a prevăzut norme exacte, dar nici mass-media nu a demonstrat un comportament adecvat, astfel încât cetăţenii să fie informaţi corect. De aceea ne vedem nevoiţi să venim cu unele modificări", a notat autorul proiectului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști