Republica Moldova a aprobat planul de deoligarhizare a țării. Ce presupune

0
Publicat:

Planul de deoligarhizare care face parte din cele 9 recomăndări ale Comisiei Europene privind integrarea țării în UE a fost aprobat de Comisia Națională pentru Integrare Europeană, aceasta fiind întrunită în ședință la solicitarea Maiei Sandu.

Planul de deoligarhizare a fost aprobat de comisia specială. Foto: Facebook

Planul de deoligarhizare sau cel pentru limitarea influenței excesive a intereselor private asupra vieții economice, politice și publice ,,prevede excluderea lacunelor normative și deficiențelor practice, astfel ca instituțiile și resursele statului să nu mai poată fi utilizate în interesul unor grupuri criminale. De asemenea, conform planului, va exista un mecanism de monitorizare periodică a realizării măsurilor propuse de către instituțiile publice”, se arată într-un comunicat de presă al Președinției de la Chișinău.

Acesta a fost aprobat în cadrul ședinței de joi a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE), iar în timpul ei s-a discutat despre progresele înregistrate de Republica Moldova cu privire la realizarea recomandărilor Comisiei Europene în contextul integrării în UE a țării.

,,Cei prezenți au discutat și care sunt următorii pași către îndeplinirea completă a tuturor recomandărilor Comisiei Europene. Totodată, au vorbit despre eforturile diplomatice în ajunul ședinței Consiliului European din 14-15 decembrie pentru a promova inițierea negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană cât mai curând posibil”, au anunțat reprezentanții Administrației Prezidențiale de la Chișinău.

La începutul lunii trecute, Comisia Europeană a recomandat țărilor membre UE să inițieze negocierile de aderare a Republicii Moldova și a Ucrainei la blocul comunitar. Liderii de la Chișinău au calificat decizia drept o recunoaștere a eforturilor depuse pentru integrare.

,,Zi importantă pentru viitorul Moldovei - Comisia Europeană a recomandat țărilor membre ale Uniunii Europene să inițieze negocierile pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Acest pas este o recunoaștere a efortului nostru comun - al instituțiilor statului, care muncesc pentru a transforma țara, precum și al cetățenilor, care aleg pacea, democrația și dezvoltarea. Raportul Comisiei Europene confirmă că Moldova a făcut în ultimul an reforme serioase care pregătesc țara noastră de a deveni un stat european și necesare pentru a îmbunătăți viața tuturor cetățenilor”, a scris Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Președinta Republicii Moldova a ținut să sublinieze că decizia finală privind începerea negocierilor cu țara sa ,,va fi luată de către statele membre la reuniunea Consiliului European din 14-15 decembrie".

Pentru a începe procesul de negociere, Republica Moldova trebuie să îndeplinească o serie de condiții, inclusiv reforme. Între timp, țara a fost amenințată de mai multe ori de Kremlin cu scenariul ucrainean.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul