Refuzul Rusiei de a îndeplini hotărârea CEDO este o violare a dreptului la educaţie în stânga Nistrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Refuzul Rusiei de a îndeplini hotărârea CEDO privind şcolile cu predare în limba română din stânga Nistrului constituie o violare continuă a dreptului la educaţie. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, transmite IPN.

Pavel Postică, director de programe al Asociaţiei Promo-LEX, susţine că de-a lungul anilor, reprezentanţii Federaţiei Ruse au promis că vor soluţiona problema, dar s-a rămas doar la declaraţii. „Atât timp cât nu vor fi realizate acele puncte ale hotărârii, atâta timp aceasta înseamnă o violare continuă a dreptului la educaţie pentru aceşti copii”, spune directorul din cadrul Promo-LEX.

Pentru executarea hotărârii respective este nevoie de voinţă politică la Moscova. „Cu regret, nu există nici dorinţă, nici voinţă”, spune Pavel Postică. Potrivit lui, la moment sunt 4-5 hotărâri vizavi de locuitorii din regiunea transnistreană pe care Rusia nu le execută. „Chiar dacă numărul acesta de dosare creşte, chiar dacă presiunea din partea actorilor internaţionali sporeşte asupra autorităţilor Federaţiei Ruse, cu regret, eie nu întreprind nicio măsură efectivă pentru a executa aceste hotărâri”, declară Pavel Postică.

Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Grigoriopol, elevii cărora merg pe malul drept al Nistrului pentru a învăţa într-o şcoală cu predare în limba română, spune că a făcut totul pentru ca statul Republica Moldova să existe şi peste Nistru. „Noi n-avem siguranţă. Ne simţim acolo ca o monedă de schimb. Dacă o să dorească transnistrenii să obţină ceva de la Republica Moldova, noi suntem acolo şi putem fi folosiţi”, spune directoarea.

În anul 2012, CEDO a declarat Federaţia Rusă responsabilă de încălcarea drepturilor la educaţie în cele opt şcoli cu predare în limba română din raioanele de est ale Republicii Moldova. Aceasta pentru că Rusia îşi menţine trupele militare pe teritoriul controlat de un regim separatist, contrar voinţei autorităţilor constituţionale. 

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate