Reforma sănătăţii a fost pusă pe butuci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalele rămân în stadiul actual până când ministrul Andrei usatâi ele va prezenta deputaţilor planul de modernizare a sistemului medical FOTO Adevărul

Deputaţii au decis să fie suspendată comasarea spitalelor până când ministrul Andrei Usatâu nu va prezenta o strategie de modernizare a sistemului medical.

Institutul de Cardiologie, Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie şi Spitalul Clinic Republican (SCR) rămân cu administraţii autonome. Instituţiile medicale trebuie să revină la vechiul statut, după ce deputaţii au aprobat, vineri, în Parlament un proiect de hotărâre prin care au cerut să fie oprit procesul de comasare a spitalelor.

„Ne-am pronunţat contra reorganizării de la bun început. Acum lucrurile au revenit la normal. La noi schimbarea a fost resimţită prin faptul că în loc să ne primim salariile pe cardurile de la Banca de Economii, cu care colaboram, le-am încasat prin Moldindconbank, cu care lucrează Spitalul Republican. Urmează să refacem contractele şi cu ceilalţi furnizori de servicii“, spune Ghenadie Grecu, şeful comitetului sindical al Institutului de Cardiologie.

„Prin comasare erau păstraţi câte un director pentru Institutul de Cardiologie şi cel de Neurologie, care ar fi trebuit să raporteze unui director general. Sistarea reformei nu ne afectează în niciun fel, doar ne întoarcem la stadiul din decembrie 2012, când fiecare spital funcţiona autonom“, susţine şi Sergiu Popa, directorul SCR.

Servicii comune

Acţiunea Legislativului a survenit la o zi după ce premierul Vlad Filat i-a cerut lui Andrei Usatâi să retragă ordinul de comasare a spitalelor de acelaşi profil, iar problemele apărute să fie discutate cu toate părţile implicate în proces. „Îi solicităm ministrului Sănătăţii să sisteze reorganizarea spitalelor, până când Parlamentul va aproba un document de reformare sau de modernizare a sistemului de sănătate“, a declarat deputatul comunist Oxana Domenti, înainte de votarea hotărârii.

„Vrem să vedem care sunt beneficiile profesionale şi financiare ale acestei reforme. Reforme s-au făcut între 1998 şi 2010, când au fost liberalizate serviciile medicale. Acum vorbim de o modernizare a sistemului de sănătate. Nu pot spune că sunt de acord cu comasarea spitalelor, dar am putea discuta de un consorţiu al acestor instituţii. Aceasta presupune ca spitalele să-şi păstreze răspunderea juridică, dar să organizeze servicii comune cu alte centre medicale similare“, a precizat deputatul PLDM, chirurgul Vladimir Hotineanu.

Mai multe pentru tine:
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Cum a reușit Ucraina să schimbe cursul confruntării cu Rusia. „Suntem în război cu Rusia de 300 de ani. Mai putem rezista o vreme”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Pactul tacit care a adus Rusiei mii de luptători pentru războiul din Ucraina. Analist: „Putin nu duce lipsă de forță de luptă”
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”