Reforma continuă: Instanțele economice reorganizate, judecătorii supuși evaluărilor, fără imunitate în cazuri de corupție

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat astăzi trei proiecte de legi care fac parte din reforma sistemului judecătoresc. Acestea prevăd, printre altele reorganizarea instanțelor economice, selectarea și evaluarea magistraților și ridicarea imunității judecătorilor suspectați de corupție.

Astfel, judecătoriile economice vor fi redenumite în comerciale și vor examina doar trei categorii de litigii: reorganizarea persoanelor juridice, constestarea arbitrajelor comericale și eliberarea titlurilor executorii în baza hotărârilor arbitrale. Cererile de recurs vor fi examinate de curțile de apel de drept comun, iar Curtea de Apel Economică va fi lichidată.

„Am elaborat de urgență acest proiect pentru a completa golul creat în urma hotărârii Curții Constituționale privind lichidarea instanțelor economice. Azi multe categorii de pricini nu pot fi examinate nici de judecătoriile economice, nici de cele de drept comun. Judecătorii le amână pentru că nu au un cadru legal", a explicat ministrul Justiției, Oleg Efrim.

„Decizia Curții Constituționale este una rușinoasă și e regretabil că s-a ajuns aici", a comentat premierul Vlad Filat. El s-a arătat indignat și de faptul că mulți judecători responsabili de dosarele pierdute de țara noastră la CEDO nu au fost pedepsiți, iar Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu se autosesizează în aceste cazuri.

Aureliu Colenco: „Asta nu e reformă, e o persecutare a judecătoriilor economice. Sistemul e perfect!"

Curtea Constituțională: Instanțele economice, lichidate ilegal

Ministrul Justiției: „Cei care au făcut investiţii financiare în decizia Curții Constituționale nu vor reuşi să obţină dividende"

O altă inițiativă permite procurorului general să pornească urmărirea penală în privința judecătorilor bănuiți de acte de corupție fără a cere acordul CSM ca în prezent. „Suntem conștienți că va fi o rezistență mare în rândul judecătorilor, dar în condițiile în care doar 1% din populație are încredere în Justiție și există o percepție quasitotală că sistemul e corupt, reforma va reduce acest fenomen", a spus Efrim.

Pentru ca în sistem să rămână doar cei mai buni, în următorii 2 ani toți judecătorii vor trece o evaluare serioasă, în urma căreia vor fi avansați sau chiar demiși. Pe lângă CSM vor fi create două colegii care se vor ocupa de selectarea și de evaluarea performanțelor judecătorilor. „De oamenii din sistem depinde calitatea actului de justiție. Azi nu avem criterii clare, totul se reduce la niște banale examene teoretice", a motivat ministrul.

De asemenea, completele de judecată vor fi create aleatoriu pentru fiecare dosar. O parte din atribuțiile președinților de instanță vor fi preluate de administratori, iar judecătorii vor fi ajutați de asistenți.

Noile prevederi vor intra în vigoare după ce vor fi aprobate de Parlament.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate