PSRM şi Platforma DA, pe aceeaşi lungime de undă în privinţa unui guvern de tranziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Deputaţii PSRM şi cei ai Platformei Da au viziuni comune când este vorba despre depăşirea actualului blocaj politic. Potrivit lor, în condiţiile crizei economice şi pandemice este imperativ necesară învestirea unui Guvern plenipotenţiar responsabil şi profesionist, notează IPN.

Democraţii spun că militează pentru organizarea anticipatelor, dar în strictă conformitate cu Constituţia şi cu decizia recentă a Curţii Constituţionale, iar deputaţii PAS spun că, deşi este un proces mai îndelungat, schimbarea actualei legislaturi va duce la soluţionarea crizei în care se află Republica Moldova.

Deşi anterior anunţau că-şi doresc alegeri anticipate, acum socialiştii spun că acest lucru nu ar trebui să se întâmple cu orice preţ. Potrivit deputaţilor PSRM, un Guvern anticriză va avea menirea de a gestiona criza economică şi pandemică şi, ulterior, de a pregăti un eventual scrutin parlamentar anticipat.

„Noi considerăm că în actuala criză pandemică, economică, secetă, haos total în toate instituţiile statului, într-o perioadă cu deficit bugetar şi restanţe salariale, e nevoie de coagulat un efort politic prin negocieri pentru a forma un guvern de tranziţie, anticriză, care va stabiliza situaţia”, a declarat deputatul PSRM, Bogdan Ţîrdea în cadrul emisiunii „Bună Seara” de la postul public de televiziune.

Categorici în privinţa organizării alegerilor anticipate sunt deputaţii PAS. Potrivit lor, organizarea unui scrutin liber şi democratic va asigura schimbarea clasei politice din Republica Moldova.

„PAS consideră că schimbarea trebuie dusă până la capăt prin dizolvarea acestui parlament, pentru ca după anticipate să avem un Parlament cu adevărat reprezentativ şi apoi să pornim mână în mână Parlament, Preşedinţie şi Guvern pentru a scoate ţara din mizerie şi sărăcie”, a declarat deputatul PAS, Oazu Nantoi.

Democraţii spun că obligatorie pentru toţi este decizia Curţii Constituţionale şi, în conformitate cu prevederile ei, preşedintele ar trebui să înceapă consultările cu fracţiunile parlamentare.

„Alegerile anticipate trebuie să aibă loc în strictă conformitate cu prevederile Constituţiei şi nu înainte de a clarifica cum şi de către cine vor fi pregătite aceste alegeri”, a declarat deputatul PDM, Monica Babuc.

Platforma DA spune că povara organizării unor alegeri în lipsa unui guvern plenipotenţiar şi în lipsa posibilităţilor de a obţine fonduri din exterior, ar fi prea dură pentru cetăţenii Republicii Moldova.

„Toate sondajele arată că o mare parte dintre cetăţenii Republicii Moldova trăiesc la limita sărăciei, în condiţiile actuale pandemice şi economice, Republica Moldova are capacitatea să achite pensii şi salarii până în luna iulie. Noi discutăm lucruri foarte abstracte. E nevoie de fapte. Noi l-am înaintat pe Andrei Năstase la funcţia de prim-ministru”, a declarat deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău.

Preşedintele Maia Sandu a anunţat că nu intenţionează organizarea consultărilor cu fracţiunile parlamentare şi că va avea discuţii cu reprezentanţii socialităţii civile privind modalităţile depăşire a crizei politice. Şeful statului a anunţat că aşteaptă data de 23 martie, atunci când se împlinesc 3 luni de la demisia Guvernului Chicu. Potrivit Maiei Sandu, incapacitatea învestirii unui Guvern timp de 3 luni ar putea servi drept temei de dizolvare a Parlamentului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani