PSRM propune ca Igor Dodon să revină la conducerea formaţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii Partidului Socialiştilor propun ca Igor Dodon să revină la conducerea formaţiunii. Acest lucru ar urma să se producă în conformitate cu prevederile statutare ale PSRM. Subiectul a fost discutat astăzi, 16 noiembrie, la o întrevede a socialiştilor cu preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al PSRM se menţionează că deputaţii şi-au anunţat întreaga susţinere în continuare pentru Igor Dodon. Aceştia au fost de acord cu el că este strict necesar de evitat o posibilă criză politică, care ar provoca aprofundarea crizei economice şi un colaps social.

„Igor Dodon a dat asigurări că este gata să caute soluţii politice pentru păstrarea stabilităţii cu toate grupurile parlamentare. El a informat deputaţii socialişti că, în următoarele zile, va iniţia discuţii şi cu deputaţii din alte grupuri parlamentare, pentru a identifica o nouă majoritate parlamentară, gata să asigure stabilitatea şi progresul în ţară”, se spune în comunicat.

Liderul fracţiunii legislative a PSRM, Corneliu Furculiţă, a declarat că acest an este unul extrem de dificil, nu doar pentru Republica Moldova, dar şi pentru întreaga lume. În condiţiile unei crize economice mondiale, provocate de pandemia COVID-19, dar şi a unei secete severe, care a lovit ţara.

Potrivit rezultatelor preliminare ale turului doi al alegerilor prezidenţiale, candidata PAS, Maia Sandu, a acumulat 57,75% din voturi, iar candidatul independent Igor Dodon, susţinut de PSRM – 42,25%.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model