Promo-LEX cere structurilor de la Tiraspol să demonstreze că Adrian Glijin este viu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa-numitul Soviet Suprem de la Tiraspol

Asociaţia Promo-LEX şi Vera Glijin, mama lui Adrian Glijin, „răpit şi deţinut politic de către structurile de la Tiraspol”, cer administraţiei transnistrene să demonstreze că tânărul este viu.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Vadim Vieru, avocat Promo-LEX, a spus că Adrian Glijin este deţinut politic. Se presupune că se află în regiunea transnistreană, fiind răpit şi reţinut ilegal şi de structurile de acolo. Potrivit avocatului, au fost epuizate toate remediile juridice în sensul tragerii la răspundere a persoanelor vinovate. Familia şi avocaţii nu cunosc dacă Adrian Glijin mai este în viaţă

Avocatul a relatat că Adrian Glijin a fost răpit de cinci persoane necunoscute, care purtau măşti, de pe un câmp din apropierea localităţii Cuzmin, Camenca, care este în stânga Nistrului. S-a întâmplat acum un mai bine de an, la 7 octombrie 2020, în jurul orei 13.00. Familia a fost informată că tânărul este acuzat de trădare de patrie şi că se află în custodia aşa-numitului serviciu de securitate din Tiraspol. Respectivele structuri au percheziţionat domiciliul mamei lui Andrei şi au confiscat bunuri personale.

Potrivit lui Vadim Vieru, dosarul este unul politic. Administraţia de la Tiraspol îl foloseşte pe Adrian Glijin ca monedă de schimb pe un alt dosar, al unui miliţian care a torturat cetăţenii Republicii Moldova şi care actualmente se află în detenţie, condamnat prin sentinţă definitivă.

Familia lui Adrian nu cunoaşte dacă tânărul este în viaţă. De mai bine de un an, mama nu a putut să-şi vadă feciorul. Potrivit avocatului, acest caz demonstrează încălcarea oricăror limite omeneşti şi legale de către administraţia de la Tiraspol în raport cu deţinuţii politici, aşa cum este Adrian Glijin.

Avocatul spune că a fost expediată şi o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi mai există şi o cauză penală pornită de Procuratura Republicii Moldova.

Promo-LEX solicită tuturor subiecţilor, inclusiv din formatul „5+2”, autorităţilor constituţionale, dar şi Federaţiei Ruse, să se implice şi să demonstreze, la această etapă, că Adrian Glijin este viu. „Nu vom ceda până vor obţine informaţii veridice despre starea lui Adrian şi vom lupta până la final pentru eliberarea lui, pentru că nu are nicio vină şi se află în custodia unor autorităţi nerecunoscute, în statutul de deţinut politic”, a declarat Vadim Vieru.

Mama lui Adrian Glijin, Vera Glijin, spune că i s-a comunicat doar că fiul ar fi deţinut Izolatorul nr.3 din Tiraspol.  „Este inuman de a ţine o mamă atâta vreme (în neştire). Sunt decisă să merg până la capăt, să-mi văd feciorul, să-l văd alături de familie”. Vera Glijin a îndemnat societatea să o susţină în demersul său, ca dreptatea să iasă suprafaţă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu