Proiectul de lege privind statutul limbii ruse în R. Moldova, avizat negativ de CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Consiliului Super al Magistraturii de la Chişinău

Proiectul de lege privind oferirea statutului special limbii ruse, votat în prima lectură, pe 3 decembrie, de către deputaţii din majoritatea parlamentară PSRM-Şor, fără a fi supus dezbaterilor publice, a fost avizat negativ de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în cadrul şedinţei de marţi, 8 decembrie.

Precizăm că pe 23 noiembrie 2020, trei deputaţi socialişti, Bogdan Ţîrdea, Adrian Lebedinschi şi Vasile Bolea, au înregistrat un proiect de lege în Parlament cu privire la funcţionarea limbii ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Proiectul de lege vine să ofere un statut special limbii ruse. 

Legea pe care au votat-o socialiştii cu deputaţii lui Ilan Şor reglementează relaţiile între vorbitorii de rusă şi stat. De exemplu, la articolul 3 din proiectul de lege se menţionează că „în relaţiile cu autorităţile de stat, administraţia publică, instituţiile publice precum şi cu întreprinderile şi organizaţiile situate pe teritoriul R. Moldova, limba comunicării verbale şi scrise este limba de stat şi/sau limba rusă în calitate de limbă de comunicare interetnică, la alegerea cetăţeanului”.

Articolul 4 subliniază că „limba de lucru a activităţilor de secretariat în organele puterii de stat şi administraţiei publice este limba de stat. La solicitare, se asigură traducerea în limba rusă”.

Articolul 5 spune că „organele puterii de stat, administraţiei publice, întreprinderile, instituţiile publice primesc cererile scrise sau verbale depuse de cetăţeni în limba de stat sau în limba rusă, le examinează şi prezintă răspunsul în limba în care a fost făcută solicitarea”.

De precizat că în programul său electoral, Igor Dodon a menţionat că limba rusă va rămâne limbă de comunicare interetnică şi că „va fi iniţiată adoptarea unei legi cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul R. Moldova”. De asemenea, Dodon a dat asigurări că va garanta accesul la informaţie în „limba moldovenească şi rusă în toate instituţiile publice”.

Amintim că la şedinţa Parlamentului de la Chişinău de joi, 3 decembrie, noua majoritate parlamentară, neoficială, formată din deputaţii socialişti şi cei ai Partidului Şor au votat o serie de legi controversate şi criticare dur de către Platforma DA şi PAS, printre care transferarea Serviciului de Informaţii şi Securitate din subordinea Preşedinţiei, în subordinea Parlamentului; legea privind statutul limbii ruse; anularea restricţiilor privind transmisiunea televiziunilor ruse pe teritoriul Republicii Moldova, proiectul de lege privind bugetul de stat pentru 2021 etc.

Votul s-a petrecut pe fundalul unui protest, organizat de Maia Sandu în faţa Legislativului, dar şi pe fundalul blocării tribunei Parlamentului de către deputaţii PAS şi ai Platformei DA, care au încercat în aşa fel să zădărnicească planurile majorităţii parlamentare, însă nu le-a reuşit. Totuşi, cei din Platforma DA şi PAS au anunţat că vor ataca legile respective la Curtea Constituţională, în speranţa că Înalta Curte le va anula.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului