Programul lui Dodon: denunţarea Acordului de Asociere cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Partidul Socialiştilor din Moldova şi-a prezentat programul şi lista electorală pentru scrutinul din această toamnă. Primii pe listă vor fi liderul PSRM, Igor Dodon, urmat de Zinaida Greceanii. La congresul socialiştilor a fost invitat să participe şi deputatul Dumei de Stat a Rusiei, liderul partidului „Spravedlivaya Rossia”, Serghei Mironov, transmite IPN.

În discursul său, Igor Dodon a făcut apel către toate partidele de stânga să se unească pentru denunţarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi aderarea la Uniunea Vamală. Principalul slogan al formaţiunii în campania electorală pentru alegerile din 30 noiembrie, va fi „Moldova are nevoie de altceva”. Totodată, Igor Dodon a anunţat că în viitoarea campanie electorală PSRM va merge cu membri noi care au aderat recent. Aceştia sunt ex-ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Andrei Neguţă, ex-membru fondator al Partidului Comuniştilor, Vladimir Ţurcan, preşedinte al Partidului „Moldova Unită”, ex-deputat pe lista PCRM. De asemenea, recent la PSRM a aderat analistul Bogdan Ţîrdea, dar şi un grup de deputaţi din UTA Găgăuzia. În acest context, liderul socialiştilor a declarat că la PSRM vor mai adera şi alte persoane cunoscute din Moldova.

„Sunt convins că PSRM în scurt timp va deveni cel mai puternic partid pe segmentul de stânga. În Moldova apare o nouă stea în politică, este vorba de PSRM”, a declarat Igor Dodon. Ion Ceban, membru al Comitetului Executiv Politic, a prezentat platforma electorală a formaţiunii care anunţă 5 scopuri ale PSRM în alegeri: aderarea Moldovei la Uniunea Vamală; o guvernare fără oligarhi; o economie dezvoltată; un stat social şi o Moldovă puternică.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională