Programul evenimentelor dedicate Zilei Independenţei Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manifestările culturale organizate duminică, 27 august, cu prilejul aniversării a 26-a de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova, vor începe cu depuneri de flori, la ora 08.30, la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare, din centrul capitalei, ulterior la ora 09.00, la Complexul Memorial „Eternitate”, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Către ora 09.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Fanfara Trupelor de Carabinieri a Ministerului Afacerilor Interne va delecta spectatorii cu marşuri şi melodii de sărbătoare, cu elemente coregrafice. Aproape de ora 10.00, ansamblurile vocal- coregrafice de copii „Angels dance”, „Lollipops”, Valentin Uzun şi Amelia, vor prezenta compoziţia vocal coregrafică „Maria Mirabela”, de Eugen Doga. La ora 10 şi un sfert, va avea loc deschiderea oficială a sărbătorii, unde premierul Republicii Moldova, Pavel Filip şi alţi oficial vor rosti discursuri.

Ulterior, către ora 10.30, ansamblul de dansuri populare „Mărţişor” şi Orchestra Fraţilor Advahov vor prezenta compoziţia coregrafică „Plai natal”. La 10.45, va avea loc parada portului popular, urmată de un recital de cântece populare ale colectivelor artistice de amatori din întreaga ţară, şi de hora mare, unde interpreţii de muzică populară, Igor Rusu, Mihai Ciobanu, Zinaida Julea, Surorile Osoianu, Igor Cuciuc, vor susţine câte un program de sărbătoare. La 11.40, în scenă va urca  Brio Sonores cu mai multe şlagăre internaţionale.

La ora 13.30, orchestra Academiei de Muzică „Big Jazz Orchestra” şi Geta Burlacu, vor avea un recital de cântece. O oră mai târziu, fanfara „Culorile Toamnei” de la Universitatea Tehnică va surprinde spectatorii cu un program de valsuri şi tangouri celebre. Aproape de ora 15.00, interpreţii de muzică populară Nicolae Glib, Cornelia Ştefăneţ, Natalia Munteanu vor susţine câte un recitat, acompaniaţi de orchestra „Fluieraş”. Tot aici vor dansa de membrii ansamblului de dansuri populare „Fluieraş”.

O oră mai târziu, compoziţii coregrafice va prezenta ansamblul naţional academic de dansuri populare „Joc”. Către ora 16.30, formaţia Freedom’S Boombox din SUA va susţine un recitat de şlagăre internaţionale. De la ora 17.00, va începe spectacolul de muzică uşoară, cu cântece de dragoste şi dor, „Acasă ceru-i mai înalt”, cu participarea lui Costi Burlacu, Corinei Ţepeş, Nataliei Gordienco, a lui Iurie Sadovnic, Vitalie Dani, Cristina Scarlat, grupa Acord, Lerica, Valy Boghean şi a trupei Angry Band.

După ora 19.00, în scena din PMAN vor urca invitaţii speciali ai sărbătorii, formaţia Holograf şi interpretul Smiley din România, DJ-ul moldovean Andrew Rayel. Totodată, va avea loc şi un show cu laser.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor