Programul de mobilitate universitară cu România ar putea fi lansat în această iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul poate să înceapă din al doilea semestru al anului de învăţământ 2013-2014 FOTO: Adevărul

Programul de mobilitate universitară între Moldova şi România ar putea fi lansat din semestrul II al anului academic 2013-2014. Ministerele de pe ambele maluri ale Prutului vor încheia un acord. Până atunci, ministerele duc tratative cu universităţile care trebuie să-şi de-a acordul pentru implementarea programului.

De curând, Maia Sandu a avut o vizită la Bucureşti în cadru căreia a discutat perspectiva programului cu omologul său român, Remus Pricopie, transmite IPN. „Detaliile urmează să le clarificăm în timpul apropiat. Programul trezeşte interes atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru România. Acum trebuie să vedem care este interesul universităţilor din Republica Moldova şi interesul universităţilor din România, pentru că acest program se bazează pe reciprocitate”, a spus Maia Sandu, la o conferinţă de presă.

Programul a fost propus de prim-ministrul Iurie Leancă într-o vizită a oficialului la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu omologul său român, Victor Ponta. Prim-ministrul României a susţinut ideea oficialului moldovean. 

Anterior, Iurie Leancă a declarat pentru o emisiune radio că Guvernul român oferă burse cu unele efecte negative pentru ţara noastră. „Majoritatea celor care pleacă la studii în România nu se mai întorc în ţară. I-am propus prim-ministrului Victor Ponta Programul Erasmus. Reacţia acestuia a fost pozitivă”, a spus atunci Iurie Leancă, referindu-se la lărgirea posibilităţilor pentru studenţii care învaţă în Republica Moldova care ar putea fi parte a unui program de schimb de experienţă. 

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate