Prins cu mită, la nici o săptămână după ce s-a angajat în Direcţia Antidrog a Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul a predat benevol cei 300 de euro primiţi pentru clasarea unui dosar penal pentru trafic de droguri. Acum se află în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie pentru 72 de ore şi riscă 10 ani de puşcărie.

Un poliţist angajat de aproape o săptămână în direcţia Antidrog din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii a ajuns ieri pe mâinile ofiţerilor de la Centrul Naţional Anticorupţie, fiind bănuit că ar fi pretins 300 de euro de la un tânăr.

Oamenii legii susţin că poliţistul i-ar fi cerut aceşti bani pentru a-l proteja într-un dosar penal deschis pentru trafic de substanţe narcotice, pretinzându-i că îl poate face pe ofiţerul de urmărire penală să înceteze ancheta.

Noul angajat de la Antidrog a fost reţinut aseară, în faţa sectorului 4 al Inspectoratului de Poliţie Centru, unde a predat de bună voie cei 300 de euro.

Acum el se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, poliţistul riscă până la 10 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 2 la 5 ani, pentru trafic de influenţă.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul