Primul segment reconstruit al pistei aeroportului din Chişinău a fost redeschis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Un segment al pistei Aeroportului Internaţional Chişinău, cu o lungime de un kilometru, a fost reconstruit, fiind deja operabil, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de către „Avia Invest” , companie care administrează aeroportul, se menţionează că, în urma reconstrucţiei primului segment al pistei, aceasta a fost extinsă în lăţime de la 45 la 60 de metri. La fel, au fost finalizate lucrările de schimbare şi modernizare a sistemului balizajului luminos a pistei pe segmentul de un kilometru, ceea ce va permite aeronavelor să efectueze în siguranţă procedurile de aterizare inclusiv în condiţii de vizibilitate redusă.

Ulterior, după reconstrucţia întregii piste, Aeroportul Internaţional Chişinău va putea primi şi deservi fără restricţii toate tipurile de aeronave inclusiv avioane de capacităţi mari precum Boeing 777, 767, 787; Airbus A330, A340, A310. Drept urmare a lucrărilor efectuate, va creşte şi capacitatea operaţională a aeroportului, astfel încât pe aeroport va fi asigurat un trafic de 21 nave pe oră, ceea ce va creşte considerabil interesul mai multor companii aeriene noi de a opera de pe aeroport.

Lucrările de reparaţie şi reconstrucţie se desfăşoară simultan în mai multe direcţii şi cuprind aria atât a terminalului cât şi a aerodromului. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă