Primăria Chişinău vrea să procure cel puţin 10 apartamente sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Chişinău îşi propune să procure în perioada următoare cel puţin zece apartamente pentru a asigura cu spaţiu locativ persoanele defavorizate şi care necesită îmbunătăţirea condiţiilor locative.

 Apartamentele vor fi alocate prioritar persoanelor care deţin o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care autorităţile publice locale au fost obligate să le asigure cu spaţiu locativ, transmite IPN.

Primarul interimar Silvia Radu a declarat la şedinţa operativă de la Primărie că în cadrul întâlnirilor sale cu chişinăuienii a înţeles că spaţiul locativ social a fost distribuit după principiul prieteniei sau al apartenenţei la partid. 

„De fapt, a fost doar un sigur partid prietenii căruia au reuşit să dispună de apartamente sociale. Avem situaţii când există decizii de judecată, ultima instanţă, inclusiv CEDO, prin care Primăria este obligată să atribuie spaţiul locativ”, a spus Silvia Radu, menţionând că în unele cazuri chiar şi de 15 ani nu s-a luat nicio decizie.

Silvia Radu a declarat că achiziţionarea apartamentelor s-a decis după ce Agenţia Municipală de Ipotecă Chişinău, societate pe acţiuni în care municipalitatea deţine peste 30% din acţiuni, a propus Primăriei ca din beneficiul pentru anul 2017 să achiziţioneze de la întreprindere 10 apartamente, la preţul de peste zece mii de lei pentru un metru pătrat. 

În context, Silvia Radu a analizat propunerea şi a dispus ca sursele financiare care constituie beneficiul municipalităţii din deţinerea cotei-părţi în AMIC să fie transferaţi municipalităţii.

Edilul a menţionat că urmează a fi constituită o comisie specială care va fi responsabilă de repartizarea locuinţelor libere sau a noilor locuinţe care vor fi achiziţionate de Primărie. Echipa va analiza cererile în ordinea în care au fost depuse, iar criteriul de atribuire a locuinţelor va fi vechimea hotărârii judecătoreşti.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort