Prima conferinţă anuală a Consiliului Coordonator al Diasporei s-a desfăşurat în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SIMBOL Adevărul

Asociaţiile Consiliul Coordonator al Diasporei au organizat prima conferinţă anuală în afara graniţelor Republicii Moldova. Conferinţa a avut loc în Florenţa, Italia, în perioada 18-20 octombrie. La eveniment au participat reprezentanţi ai diasporei moldoveneşti, dar şi reprezentanţii guvernării de la Chişinău.

Solicitată de IPN, purtătorul de cuvânt al Consiliului Coordonator al Diasporei (CCD), preşedinta Comunităţii moldovenilor din Quebec, Canada, Ala Mândâcanu, a menţionat că evenimentul a fost organizat din sursele proprii ale CCD şi Biroului pentru Relaţii cu Diaspora şi este primul de acest gen după decizia Guvernului din 2012 de constituire a Consiliului. Ala Mândâcanu a spus că membrii comunităţilor moldoveneşti de peste hotare au exprimat întreaga susţinere pentru politicile promovate de conducerea Republicii Moldova în vederea integrării europene, în ajunul Summitului de la Vilnius. Moldovenii de peste hotare susţin promovarea reformelor şi parafarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană;

Participanţii la conferinţă au adoptat în unanimitate şi o Rezoluţie care a fost semnată de peste 50 de asociaţii din 16 ţări ale lumii. Prin intermediul Rezoluţiei, asociaţiile Diasporei solicită un nou mecanism de perfecţionare a CCD şi a sistemului de comunicare şi colaborare dintre diasporă şi conducerea Republicii Moldova. De asemenea, se propune includerea reprezentanţilor Diasporei de calificare înaltă în funcţii de demnitate politică şi funcţionari publici.

Participanţii au solicitat elaborarea şi implementare unor proiecte de promovare a imaginii pozitive a Republicii Moldova în lume. Un alt aspect ţine de perfecţionarea cadrului legislativ privind sistemul electoral în vederea asigurării dreptului la vot pentru cetăţenii aflaţi în afara hotarelor Republicii Moldova în scopul asigurării participării masive a Diasporei la alegerile parlamentare din 2014.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”