„Prima Casă“ este doar pentru bugetarii înstăriţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii au săpat fundaţiei "Primei Case"

Programul social iniţiat de Primăria Chişinău se adresează numai angajaţilor la stat. Preţul anunţat iniţial pentru un metru pătrat de construcţie al unui apartament a crescut de la 300 de euro la 500 de euro.

Teoretic, scopul proiectului iniţiat de Primăria Chişinău este de a oferi populaţiei cu venituri medii posibilitatea de a-şi procura apartamente la preţuri reduse, prin credite ipotecare avantajoase. Practic, beneficiare sunt doar familiile cu un venit minim lunar de cel puţin patru mii de lei. O altă condiţie impusă de edili este ca solicitantul să fie angajat la stat şi să aibă un loc de muncă în Capitală. Viza de reşedinţă în municipiu nu mai este obligatorie.
Până în prezent, funcţionarii publici au parafat 200 de dosare, iar alte 1.000 sunt în curs de examinare.


AU RIDICAT PREŢUL
CU 200 DE EURO ÎN 3 LUNI

Specialiştii din cadrul Direcţiei Construcţii Capitale a Primăriei au declarat la lansarea proiectului, în octombrie, că un metru pătrat de locuinţă va costa 300-400 de euro. În doar trei luni, preţul a fost ridicat la 500 de euro pentru un metru pătrat. Perioada de creditare poate ajunge până la 30 de ani.
Dorin Chirtoacă, primarul general al Capitalei, a declarat că sunt mai multe plângeri ale cetăţenilor nemulţumiţi de felul în care le sunt examinate dosarele. De exemplu, unui solicitant i s-a sugerat să meargă să ia un credit de la bancă decât să se înscrie în „Prima Casă“. Pentru altul, cererea n-a fost acceptată doar pentru faptul că nu erau prezenţi ambii soţi.


AVANTAJELE PROGRAMULUI
Potrivit noilor prevederi ale programului, tinerele familii vor putea procura nu doar apartamente noi, ci şi case sau chiar locuinţe mai vechi. Condiţia care trebuie respectată este ca preţurile acestora să nu depăşească plafonul  acceptat de Primărie.
„Prima Casă“ are mai multe avantaje: oferă cea mai mică dobândă în valută de pe piaţă şi lipseşte comisionul de anticipată în cazul rambursării după cinci ani de la derularea creditului. În afară de aceasta, creditul poate fi achitat oricând, integral sau parţial.
Primul bloc cu 300 de apartamente urmează să fie construit pe strada Ghioceilor din sectorul Buiucani şi va fi dat în exploatare peste doi ani. În prezent, se poartă discuţii despre începerea lucrărilor la alte două blocuri. Perioada prevăzută pentru construcţia unui bloc nu va depăşi 30 de luni. ;

ACTELE NECESARE
Persoanele care doresc să aplice pentru programul „Prima casă“ trebuie să prezinte la Pretură un dosar care să cuprindă 15 acte, printre care:
- un certificat eliberat de Oficiul Cadastral Teritorial care ar confirma că nu aveţi o locuinţă;
- un certificat de la locul de muncă şi copia carnetului de muncă;
- un certificat de venit pentru ultimele şase luni ş.a.

30 de ani pentru rambursarea creditului

În momentul înscrierii în programul „Prima Casă“, realizat de către Primăria municipiului Chişinău în parteneriat cu Banca Comercială Română, beneficiarul va achita un avans în mărime de 5-30 la sută din costul apartamentului. Apoi i se va oferi o perioadă de graţiere până la darea în exploatare a blocului locativ.
Creditele se vor oferi pe un termen de la 10 până la 30 de ani, dobânda constituind 9%. Pe perioada de creditare, apartamentele vor fi gajate, iar beneficiarii devin adevăraţi proprietari ai locuinţei după onorarea în totalitate a angajamentelor faţă de bancă.
De exemplu, dacă veţi dori să cumpăraţi un apartament cu o odaie şi veţi lua un credit de 256 mii de lei, pe un termen de 20 de ani, rata lunara va constitui 2.448 de lei. În acest caz, venitul lunar minim al familiei trebuie să fie de 4.896 de lei.
Clientul va trebui să achite în acest caz şi un avans de 20 la sută din valoarea imobilului. Dacă veţi dori să procuraţi un apartament cu două odăi, a cărui valoare este de 30 mii de euro, condiţiile de creditare sunt mai dure. În cazul în care veţi contracta un credit de 456 mii de lei, pe un termen de 25 de ani, veţi achita o rată lunară de 4.090 lei. În acest caz, venitul minim lunar al familiei trebuie să fie de 8.180 de lei, iar avansul va fi de 5 la sută.


OFERTA ALTOR BĂNCI
Băncile comerciale oferă un credit imobiliar între 30.000 şi 500.000 de lei cu dobânda de 9,68%.
Dacă rambursaţi anticipat creditul, banca va percepe un comision de 1%. Există şi dobânzi de 12%, 17%  şi 19% anual. Creditele trebuie rambursate în cel mult 15 ani.


Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată