Poliţist condamnat la închisoare cu executare şi pus să întoarcă banii extorcaţi
0Un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Drochia a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare, cu executare, şi privat de dreptul de a ocupa funcţii în organele de drept timp de doi ani şi trei luni. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea din contul poliţistului a sumei extorcate şi primite prin acţiuni de trafic de influenţă.
Procuratura Generală informează într-un comunicat de presă, citat de IPN, că în vara anului 2013, ofiţerul a pretins şi a primit trei mii de euro de la o persoană cercetată penal pentru violul unei minore. În schimbul acestei sume, poliţistul a promis că poate influenţa procurorul să-l scoată de sub urmărire penală şi să înceteze dosarul.
După aceeaşi schemă, în iulie 2016 poliţistul a pretins şi a primit de la un individ cercetat pentru huliganism suma de cinci sute de euro pentru a-l determina pe procurorul de caz să emită o decizie favorabilă în privinţa acestuia.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.