Pictori străini atraşi de frumuseţile din Cimişlia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele acestea la Cimişlia s-a aflat un grup de pictori din mai multe ţări, veniţi aici atraşi de frumuseţea peisajelor din raion. Miercuri, artiştii au făcut o escapadă pe malul unui lac pitoresc din satul Hârtop.

Victor Hristov, organizatorul atelierului de creaţie, reuşeşte să adune pictori deja al zecelea an. La ediţia actuală, la Cimişlia au sosit oaspeţi din Belarus, Cehia, România, Ucraina şi Moldova.

„În fiecare vară primeam vreo 40 de invitaţii să participăm la tabere de creaţie din România. Acolo ne primeau ca pe nişte împăraţi şi era firesc să răspundem şi noi la fel", a spus Victor Hristov, care aproape cinci ani s-a chinuit să convingă Ministerul Culturii să ofere bani pentru eveniment, dar aşa şi nu a reuşit.

Prima expediţie a pictorilor a fost organizată în 1997, cu susţinerea autorităţii publice locale din Cimişlia.
Dumitru Brodeţchi participă a doua oară la atelierul de creaţie. „Cimişlienii sunt foarte ospitalieri. Se vede că se bucură de noi", zâmbeşte pictorul. Mitică, după cum îl dezmiardă prietenii, susţine că participanţii învaţă unii de la alţii, fiind reprezentanţi ai diferitor şcoli şi abordând stiluri diferite. Membrii taberei de creaţie au făcut cunoştinţă la diverse expoziţii naţionale şi internaţionale şi au dorit să-şi împărtăşească experienţa.


În fiecare an pictorii lasă în Cimişlia mai multe lucrări care urmează să fie expuse la viitorul muzeu din raion. Până în prezent au fost adunate peste o sută de lucrări, zece dintre acestea fiind lăsate la Hârtop.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare