Peter Michalko: Respectarea statului de drept a fost o precondiţie politică pentru livrarea asistenţei UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul Uniunii Europene la în Republica Moldova, Peter Michalko, susţine că UE aşteaptă din partea autorităţilor de la Chişinău să găsească soluţia care va respecta votul exprimat de către chişinăuieni.

Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, oficialul a amintit că această cerere a fost exprimată clar atât în declaraţia comună a şefei diplomaţiei Uniunii Europene, Federica Mogherini, şi a comisarului european pentru extindere, Johannes Hahn, cât şi în rezoluţia Parlamentului European, transmite IPN.

„Este un îndemn clar la o acţiune care este posibilă, pentru că toate instrumentele legislative sau administrative sunt în mâinile guvernării”, a spus Peter Michalko.

Ambasadorul UE a respins criticile autorităţilor de la Chişinău care au afirmat că noua suspendare a asistenţei macrofinanciare ar fi „un ajutor” pentru opoziţie ca să câştige alegerile parlamentare de la toamnă.

„Nimeni nu poate să spună că această suspendare a fost neaşteptată, dacă se ia în vedere că respectarea standardelor democratice şi a statului de drept au fost puse ca precondiţie politică pentru livrarea asistenţei”, a explicat ambasadorul UE la Chişinău.

La propunerea Grupului Partidului Popular European, Parlamentul European, cu 345 de voturi pro, 160 de abţineri şi 35 de voturi împotrivă, a adoptat pe 5 iulie, o rezoluţie prin care recomandă Comisiei Europene să suspende orice plăţi prevăzute de asistenţă macrofinanciară, dar şi sprijinul bugetar pentru Republica Moldova. Europarlamentarii consideră că orice decizie privind plăţile viitoare ar trebui să se ia numai după alegerile parlamentare planificate şi cu condiţia ca acestea să aibă loc în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional şi să fie evaluate de către organisme internaţionale specializate.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate