Peste 3.800 de locuinţe, cumpărate de moldoveni prin programul Prima Casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la lansarea Programului guvernamental „Prima Casă” şi până în prezent, prin intermediul acestuia au fost procurate peste 3.800 de locuinţe. Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, suma totală a creditelor acordate de către bănci este de peste 1,9 miliarde de lei, iar suma totală a garanţiilor – aproape 957 de milioane, transmite IPN.

Din beneficiari, majoritatea sunt familii, iar puţin peste o mie sunt tineri necăsătoriţi. Vârsta medie a solicitanţilor este de 31,3 ani. Suprafaţa medie a locuinţelor procurate prin intermediul programului este de 60 de metri pătraţi, în timp ce valoarea medie a locuinţelor procurate este de 591 de mii de lei. Din numărul total de locuinţe procurate, doar 241 sunt în zonele rurale, iar restul sunt în oraşe.

Beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetăţeanul Republicii Moldova, cu vârsta curpinsă între 18 şi 45 de ani, care este angajat oficial la o instituţie de stat sau companie privată din ţară şi dispune de venituri din surse oficiale. Pentru mai multe detalii, persoanele pot accesa pagina oficială a Programului.

Mai multe pentru tine:
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă