Pavel Filip, la Summitul Parteneriatului Estic: Pentru noi este o perioadă critică, perioadă a reformelor dificile şi a deciziilor nepopulare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Pavel Filip susţine că Moldova rămâne ferm determinată în realizarea reformelor şi a Acordului de Asociere RM-UE. În acelaşi timp, prim-ministrul a făcut un apel către oficialii europeni vineri, 24 noiembrie, în cadrul şedinţei plenare a celui de-al cincilea Summit al Parteneriatului Estic (PaE), să menţină angajamentul politic şi implicarea practică în relaţiile cu vecinii estici.

„Pentru noi este o perioadă critică, perioadă a reformelor dificile şi a deciziilor nepopulare. O prezenţă vizibilă a UE în regiunea noastră este crucială. Cred că vecinătatea estică rămâne cel mai fertil teren unde implicarea Uniunii Europene, bazată pe principiile, valorile şi bunele practici europene poate să dea o roadă bogată”, a subliniat Pavel Filip, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, citat de Adevărul.

Premierul a spus că autorităţile de la Chişinău în colaborare cu Uniunea Europeană se concentrează pe identificarea noilor surse de creştere economică prin stimularea businessului mic şi mijlociu şi atragerea investiţiilor. 

Totodată, în plan multilateral şi regional, Republica Moldova mizează pe iniţiative precum reducerea tarifelor pentru roaming şi armonizarea pieţelor digitale, modernizarea reţelelor de transport, dar şi implementarea proiectelor de interconectare energetică.

Prim-ministrul a menţionat că iniţiativa Parteneriatului este una de succes, iar Summitul de astăzi este o oportunitate bună pentru a aprecia realizările obţinute şi a stabili priorităţile de viitor. În context, şeful Executivului a precizat că este esenţial ca PaE să-şi recapete importanţa şi încărcătura politică care i s-a atribuit la etapa iniţială şi să genereze noi proiecte.

„Este important să aducem un suflu nou, să gândim strategic, să avem curajul să ne propunem obiective mai mari. Şi este firesc să ne dorim ca fiecare Summit să fie un pas înainte, iar abordările vizionare să prevaleze asupra calculelor de moment”, a declarat Pavel Filip.

Şeful Cabinetului de Miniştri a specificat că mesajele pozitive din partea ţărilor UE mobilizează autorităţile din statele PaE să progreseze în implementarea reformelor: „Viitorul european al cetăţenilor noştri este proiectul nostru de ţară. Este important să gândim în termeni de aspiraţii şi perspective europene”. 

Prim-ministrul a menţionat că Republica Moldova priveşte situaţia cât se poate de realist şi pragmatic.

„Avem de îndeplinit încă multe „teme pentru acasă” la capitolul consolidării democraţiei şi statului de drept, promovării reformelor sociale şi economice. Pe lângă aceste procese complexe trebuie să punem accent pe iniţiative care vor aduce rezultate tangibile şi concrete. În ultima instanţă, principalul beneficiar, dar şi evaluator al transformărilor pe care le desfăşurăm este cetăţeanul”, a punctat Pavel Filip.

În finalul mesajului său, premierul a mai subliniat: „Rămânem ataşaţi valorilor democraţiei şi ale statului de drept. Suntem determinaţi să parcurgem toate etapele drumului european”.