Interviu Patru candidaţi la şefia BNM au fost intervievaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Alexandru Tarlev

Patru din nouă candidaţi la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei au fost intervievaţi de membrii Comisiei speciale de selectare a candidatului. Preşedintele Comisiei, deputatul Ştefan Creangă, a spus că cei intervievaţi sunt demni de a fi propuşi la această funcţie. Alte cinci interviuri urmează să aibă loc astăzi, 2 martie, transmite IPN.

Ştefan Creangă a comunicat că au fost intervievaţi Roman Cernâşev, Serghei Melnik, Gheorghe Dimitrov şi Sergiu Iachim. „Membrii Comisiei au reuşit să formuleze întrebările. Fiecare candidat a avut posibilitatea să facă o prezentare a viziunii lor în ceea ce ţine de sistemul bancar, politicile monetare etc. S-a discutat despre politicile macro şi micro economice. Am vorbit şi despre apartenenţa politică. Am avut răspunsuri pe măsura aşteptărilor”, a comunicat preşedintele Comisiei.

Urmează intervievarea a încă cinci candidaţi:- Vadim Brânzan, Sergiu Cioclea, Valeriu Chiţan, Victor Timotin şi Vladimir Munteanu. Iar rezultatul final urmează a fi anunţat astăzi, către ora 15.00.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete