Patru angajaţi ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, reţinuţi pentru corupere pasivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO

Ofiţerii SPIA în comun cu procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii miercuri, 12 iulie, în birourile de serviciu, domiciliile şi automobilele a patru angajaţi ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în urma cărora aceştia au fost reţinuti. Persoanele sunt bănuite de corupere pasivă.

Potrivit informaţiilor acumulate, angajaţii SPCSE ar fi pretins şi estorcat de la mai mulţi agenţi economici din Chişinău, mijloace ce nu li se cuvin, în vederea eliberării avizelor privind recepţia finală, cât şi avizelor de prevenire şi stingere a incendiilor la desfăşurarea unor genuri de activitate, contrar normelor antiincendiare. 

De asemenea, în cadrul măsurilor speciale de investigaţii şi a acţiunilor de urmărire penală s-a constatat că, în perioada lunilor martie – mai 2017, angajaţii SPCSE, au pretins şi primit de la unii agenţi economici bunuri materiale pentru a nu-şi îndeplini corespunzător atribuţiile de serviciu la depistarea încălcărilor în rezultatul controalelor efectuate.

În acest sens, de către angajaţii SPIA şi procurorii anticoruţie a fost format un grup de lucru şi iniţiate trei cauze penale, conform elementelor constituitive ale infracţiunii prevăzute de art. 324, Cod Penal (corupere pasivă)

În urma celor 19 percheziţii efectuate, au fost depistate şi ridicate 15.590 euro, 12.350 dolari SUA, 320 lire sterline, 42.000 lei, provenienţa cărora se stabileşte.

Totodată, în cadrul percheziţiilor au fost depistate agende cu înscrisuri de ciornă, acte, blanchete, dosare personale ale agenţilor economici, cărţi tehnice de proiectare, avize de recepţie finală a construcţiilor cu suspiciuni de falsificare sau emisie ilegală

Urmare a acţiunilor întreprinse, persoanele au fost reţinute pe termen de 72 ore, iar dacă vinovăţia le va fi demonstrată, aceştia riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă de la 6.000 la 8.000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
„Alte țări l-ar fi conservat”. Yemeniții deplâng demolarea palatelor din cărămizi de lut
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești