Parlamentul este chemat să respecte întocmai opinia Comisiei de la Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţiile societăţii civile care se declară împotriva modificării sistemului electoral îndeamnă Parlamentul să respecte întocmai opinia Comisiei de la Veneţia şi să renunţe la această modificare, pe care o consideră contrară rigorilor europene şi rigorilor democratice.

Într-o conferinţă de presă la IPN, reprezentanţii societăţii civile au spus că sunt în aşteptarea opiniei Comisiei de la Veneţia faţă de proiectele propuse de PSRM şi PDM. ONG-urile îşi asumă dreptul să reia protestele în cazul în care majoritatea parlamentară, împreună cu Igor Dodon, vor insista pe modificarea sistemului electoral şi nu vor ţine cont de recomandările Comisiei.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă, Igor Boţan, a declarat că nu este clar de ce un sistem susţinut de 35% din cetăţeni este schimbat pe un sistem susţinut de doar 17% din cetăţeni. „Dacă cetăţenii vor fi anunţaţi că salariul pe care îl au ei şi sunt nemulţumiţi, va fi micşorat de două ori, eu aş vrea să văd ce vor zice cetăţenii. Suntem exact în aceeaşi situaţie cu sistemul electoral. Nouă guvernanţii ne spun că doar 35% susţin actualul sistem electoral şi îl schimbă cu unul susţinut de doar 17%. Întrebarea este: unde e bunul simţ?”, a opinat Igor Boţan.

Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice, a menţionat că la cel mai recent protest, organizat pe 11 iunie, autorităţile au creat din nou impedimente. De exemplu, autorităţile au anulat mai multe rute care veneau spre Chişinău. Totodată, în timp ce oamenii protestau împotriva modificării sistemului electoral, Partidul Democrat a organizat în paralel concerte, aplaudând aceste iniţiative. Potrivit lui, această iniţiativă este o idee proastă, care pune în pericol democraţia în stat şi oricare ar fi fost autorul ei, este de datoria societăţii civile să se opună şi nu e cazul ca ONG-urile să fie asociate politic.

Lilia Carasciuc, preşedinta Transparency International Moldova, a spus că guvernanţii au manipulat opinia publică, inclusiv declarând că odată cu modificarea sistemului, oamenii vor putea să retragă deputaţii, însă s-a renunţat la aceasta.
 
Oazu Nantoi, consilier municipal al PPE, condus de Iurie Leancă, a declarat că Partidul Democrat nu are nicio şansă să se mai menţină la guvernare dacă va fi păstrat actualul sistem. Potrivit lui, guvernanţii au încercat să mimeze un consens, însă prin această modificare se încearcă instaurarea unor regimuri autoritare banditeşte. În opinia sa, societatea trebuie să fie vigilenţi, să nu fie indiferenţi şi să se mobilizeze.

Expertul Sergiu Tofilat a spus că societatea nu se teme de această guvernare şi îşi va păstra dreptul de a protesta paşnic, pentru ca să se facă auziţi. Acesta şi-a exprimat speranţa că guvernanţii vor ţine cont de opinia Comisiei de la Veneţia şi vor îmbunătăţi prevedere legale cu privire la finanţarea partidelor, vor implementa sancţiuni pentru partidele care recurg la corupere etc. Expertul a mai spus că societatea civilă îşi asumă dreptul la protest, dar şi la alte elemente legale pentru a împiedica guvernarea să modifice sistemul electoral.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”