Ostalgia la germani şi moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi moldovenii sunt încă nostalgici după URSS, după Est, ceea ce la germanii din fosta RDG se numeşte ostalgie („ost" în germană înseamnă „est").

Sondajele de opinie din fosta Germanie comunistă arată că numărul celor care regretă dispariţia regimului prăbuşit în noiembrie 1989 ajunge până la 25%. În Moldova, procentul nostalgicilor după URSS este de două ori mai mare.

Ce regrete anume legate de comunism au germanii din Est şi moldovenii? Cam aceleaşi: securitatea socială, stabilitatea, învăţământul gratis etc. Ce nu le place şi unora, şi altora în comunism se referă la imixtiunea partidului în viaţa de zi cu zi, represiunea împotriva gândirii alternative, chiar dacă se inspira din retorica marxistă; salariile mici, cozile la magazine etc.

E adevărat, învăţământul a fost gratuit, dar era un instrument al puterii comuniste de îndoctrinare a populaţiei. Sistemul de sănătate era, de asemenea, fără plată, dar în cazul unor intervenţii chirugicale sau la maternitate se mai plăteau neoficial taxe. Cum se spunea în epocă: la noi sistemul de sănătate este gratuit, dacă nu te interesează rezultatul... Salariile erau mici, iar paradoxul că lumea avea bani era determinat de faptul că nu prea aveau ce cumpăra. Şi nu e vorba numai de mobilă, aparate electrocasnice, televizoare, aparate radio, dar şi de produse alimentare, printre care pâinea, carnea, lactatele. Nu spunem că astăzi totul e perfect. Nici pe departe. Lucrurile stau mai prost azi în sistemul de sănătate, în învăţământ.
Dar problema este că sistemul comunist nu putea să reziste mult timp, avea un termen limitat de funcţionare, nu era unul care să facă faţă provocărilor noi şi noi ale modernităţii, ale cerinţelor crescânde ale populaţiei. Dovadă că a dispărut, şi nu din cauza spionilor americani şi a disidenţilor „trădători de patrie", pentru că şi sovieticii duceau o muncă asiduă pe frontul propagandistic şi aveau nu mai puţini spioni în SUA decât americanii în URSS. Ci pentru că sistemul economic şi politic s-a sufocat sub lovitura propriilor contradicţii şi nesocotirii logicii umane şi societale: egalitatea socială putea fi un obiectiv realizabil abia după ce oamenii ar fi fost lăsaţi să se îmbogăţească, după care urmând a fi taxaţi în favoarea celor nevoiaşi. Din moment ce nu exista stimulentul şi posibilitatea de a se îmbogăţi, cetăţeanul nu avea niciun interes să lucreze mai mult pentru a produce mai mult şi mai bun. Un model, numit socialist, a dat faliment şi în ţări invocate odată ca exemplu de calea a treia, între capitalism şi comunism, cum ar fi Suedia şi alte state scandinave.

O deosebire importantă între regretele germanilor din Est şi ale moldovenilor în raport cu comunismul este că ostalgia primilor nu se traduce în vot politic în favoarea partidului Die Linke, cea mai importantă formaţiune de stânga din Germania, urmaşă a fostului partid comunist(numit oficial Partidul Socialist Unit). În timp ce la moldoveni este o legătură foarte directă între nostalgie şi opţiune politică. Germanii din Est sunt, de aceea, şi nostalgici după comunism, dar şi realişti, înţelegând că nu există drum înapoi. De aceea în Berlinul de azi pot fi văzute la tot pasul, mai ales în partea estică, însemne şi fotografii care simbolizează fostul regim. Sunt afişate în scop turistic, dar nimeni nu le ia în serios. La noi afişarea are un caracter politic, manipulator, departe de a fi inofensiv. Pentru că societatea noastră nu a ieşit încă din somnambulismul postcomunist...

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă