ONG: Implementarea vaccinării obligatorii nu contravine drepturilor omului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Implementarea vaccinării obligatorii nu contravine, în principiu, drepturilor omului, atât timp cât măsurile pot fi justificate ca proporţionale şi necesare. Acest lucru este confirmat, cel puţin parţial, de jurisprudenţa CEDO şi cea naţională. Concluzia se regăseşte într-o analiză a politicilor de vaccinare obligatorie şi a compatibilităţii acestora cu drepturile omului, publicată de Centrul de Politici şi Reforme din Moldova, transmite IPN.

Potrivit CPR, Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte „vaccinarea obligatorie” ca „anumite măsuri de stimulare a imunizării prin introducerea restricţiilor în cazul în care oamenii o refuză”. În cele mai multe cazuri, astfel de măsuri prevăd şi excepţii, de exemplu, contraindicaţiile medicale. Unele state admit şi obiecţiile religioase sau cele bazate pe conştiinţă. Cu alte cuvinte, când se vorbeşte de vaccinare obligatorie, acest lucru nu înseamnă neapărat că oamenii sunt forţaţi să se vaccineze sau obligaţi să o facă cu riscul de a fi sancţionaţi. Mai degrabă se are în vedere că persoana va suporta costul refuzului de a se vaccina – de exemplu, fiindu-i restrânse anumite libertăţi.

Un alt aspect analizat în articol este practica de vaccinare obligatorie a copiilor. Deşi OMS nu pledează pentru vaccinare obligatorie, ci pentru campanii de informare şi sensibilizare, multe ţări au introdus vaccinarea obligatorie a copiilor, de exemplu împotriva la ROR (rujeolă, oreion şi rubeolă). Potrivit datelor din 2019, 89 de state ale lumii au făcut obligatorie vaccinarea copiilor, altele 20 au ales să condiţioneze prin vaccinare şcolarizarea, iar 32 doar recomandă imunizarea copiilor. Astfel, există precedente de a face vaccinările obligatorii.

Actualmente, în lume există mai multe modele de vaccinare sau testare obligatorie împotriva COVID-19. Cele mai răspândite exemple includ vaccinarea obligatorie a lucrătorilor medicali, prezentarea unui certificat de vaccinare, test negativ, confirmare a infectării cu COVID în trecut pentru a vizita diverse localuri. Unele state au introdus vaccinarea obligatorie pentru toţi vizitatorii (Malta), pentru lucrătorii ce interacţionează cu publicul (Moscova, Rusia), toţi lucrătorii (Italia), pentru toţi salariaţii, cei ce folosesc transportul public (Arabia Saudita), iar Turkmenistan a anunţat vaccinarea obligatorie pentru toata populaţia.

Într-o cauză judecată în aprilie 2021 – Vavřička şi alţii c. Republicii Cehe – CEDO a decis că vaccinarea obligatorie a copiilor în Cehia nu încalcă Articolul 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, adică dreptul la viaţa privată şi cea de familiei şi, deşi este o restrângere a drepturilor omului, este justificată. Într-o altă decizie recentă, de data asta legată direct de COVID, CEDO a examinat două cereri depuse de 30 de profesionişti în domeniul sănătăţii din Grecia. CEDO a considerat că vaccinarea obligatorie nu va duce la un risc ireversibil sau consecinţele refuzului de a fi vaccinat nu sunt ireversibile. Însăşi cererea privind încălcarea drepturilor medicilor se află în procesul de soluţionare în faţa Curţii. O concluzie provizorie ar fi că, în principiu, vaccinarea obligatorie nu contravine drepturilor omului.

Analiza face o trecere în revistă a considerentelor etice în cazul implementării politicilor de vaccinare obligatorie şi recomandă ca statul să pună un accent mai mare pe eforturile de a spori încrederea oamenilor în vaccin, care e o precondiţie a unei politici de vaccinare etice. Politicile de vaccinare ar putea fi prioritizate în baza standardelor drepturilor omului şi a criteriilor etice, cum ar fi: vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii ale populaţiei şi nu pentru toată populaţia, stabilirea excepţiilor clar definite şi sancţiuni justificabile.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”