Oficiul NATO la Chişinău va fi deschis în aprilie 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce la 29 noiembrie, la Bruxelles, premierul Pavel Filip şi Secretarul General al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, au semnat Acordul pentru deschiderea biroului NATO la Chişinău, miercuri, 8 februarie, Guvernul anunţă că oficiul se va deschide în luna aprilie a acestui an.

Acordul semnat a intrat în vigoare începând cu 26 decembrie 2016, iar procedura de acreditare se află în derulare. 

Cartierul General al Alianţei Nord-Atlantice a identificat deja persoana care va conduce Biroul de legătură la Chişinău. Este vorba de Kristina Baleisyte, originară din Lituania, anterior şef adjunct al Oficiului de legătură NATO din Georgia. Ea va deţine funcţia de şef al Oficiului de legătură la Chişinău. Restul personalului va fi civil, nu va include militari, aceasta fiind o misiune diplomatică. 

În cel mai apropiat timp urmează a fi identificat un sediu pentru Birou, iar în prima jumătate a trimestrului doi se preconizează deschiderea Oficiului, informează serviciul de presă al Guvernului.

Amintim că preşedintele ţării, Igor Dodon, a fost categoric împotriva deschiderii Biroului NATO la Chişinău, afirmând că Moldova este un stat neutru. Totodată, Dodon consideră că acest fapt ar contribui la îngreunarea soluţionării conflictului transnistrean.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete