O moldoveancă a fost despăbugită de CEDO cu 18.000 de euro fiindcă a fost obligată să stea în acelaşi apartament cu soţul violent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat Guvernul Moldovei să-i plătească unei femei din Chişinău şi celor doi fii ai săi 15.000 de euro daune morale şi alte 3.000 cu titlu de cheltuieli pentru încălcarea vieţii private.

Reclamanta s-a plâns la Strasbourg că judecătorii din Moldova au refuzat evacuarea fostului ei soţ din apartamentul pe care femeia îl primise de la serviciu. Asta deşi bărbatul a bătut-o şi a insultat-o în repetate rânduri.

Numai în câteva luni, septembrie 2007- ianuarie 2008, ea a obţinut şapte rapoarte medicale care confirmau prezenţa unor leziuni corporale uşoare, iar instanţele naţionale au examinat şase dosare contravenţionale. Primul a fost clasat pe motiv că părţile s-au împăcat, al doilea - la expirarea termenului de trei luni de tragere la răspundere contravenţională, iar în celelalte patru cazuri, agresorul a fost sancţionat cu amenzi mici.
Şi copiii au fost afectaţi de atmosfera nesănătoasă din casă. Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copil a caracterizat starea emoţională a unuia dintre fii prin anxietate, disconfort şi agresivitate provocată de relaţiile tensionate din familie. Celălalt a plecat de acasă deoarece nu mai putea tolera abuzul tatălui său.

Potrivit unui certificat eliberat de Comisariatul de Poliţie al sectorului Centru, bărbatul era la evidenţă ca „provocator de dispute în familie“. Fiind deja în divorţ, femeia a cerut evacuarea lui din locuinţă. Fostul soţ a solicitat însă partajarea apartamentului cu trei camere între toţi membrii familiei, iar Curtea Supremă i-a admis acţiunea, obligând astfel familia să trăiască în frică în propria casă.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente