O copilă de doar cinci ani, violată de un bărbat din Criuleni timp de un an. Acesta riscă să-şi petreacă următorii 15 ani după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Un bărbat de 49 de ani, locuitor al raionului Criuleni, a fost condamnat de prima instanţă la 15 ani de închisoare pentru faptul că, timp de un an, a comis acţiuni cu caracter sexual faţă de un copil 5 de ani, cu care locuia în aceeaşi gospodărie.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale, citat de IPN, se spune că în perioada anilor 2017 – 2018, prin constrângerea fizică şi psihică inculpatul abuza sexual copila, în timp ce mama fetei muncea în grădină. Despre caz s-a aflat după ce copila a povestit educatoarei de la grădiniţă despre acţiunile inculpatului, imediat fiind alertaţi oamenii legii, care l-au arestat. Fiind audiat de către procurori, acesta nu şi-a recunoscut vina.

Procuratura menţionează că, după ce acest caz a ieşit la iveală, o altă tânără a declarat că, pe când era minoră, la fel ar fi fost abuzată sexual de bărbat. Cazul este cercetat într-o procedură separată. Inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate 10 mii de lei pentru prejudiciul moral şi material cauzat.

Într-un alt caz, Judecătoria Ungheni a condamnat la 11 ani de închisoare un tânăr care şi-a abuzat sexual propria mamă. Cazul s-a produs în raionul Nisporeni.

Procuratura Generală menţionează că abuzurile sexuale sunt un fenomen alarmant pentru Republica Moldova. Tot mai des, printre infractori figurează membri ai familiei, persoane din cercul de prieteni sau cei cu care victimele convieţuiesc. Deseori, victime ale acestor infracţiuni devin minorii, persoanele vulnerabile sau cele dependente de agresor.

Statisticile arată că, pe parcursul anului trecut, în ţară au fost comise 611 infracţiuni privind viaţa sexuală, perioadă în care, 115 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu executare. În prezent, în penitenciarele îşi ispăşesc pedepsele pentru infracţiuni privind viaţa sexuală 1189 de persoane sau fiecare al cincilea condamnat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort