O colonie de lilieci, găsită la Universitatea de Medicină, a fost salvată de specialiştii Academiei de Ştiinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liliecii au fost duşi la rezervaţia „Ţiganca“ FOTO: Adevărul

O colonie de lilieci a fost găsită la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“ din Chişinău, în timpul unor lucrări de înlocuire a geamurilor, transmite IPN.

Experţii Institutului de Zoologie al Academiei de Ştiinţe au extras din adăpost cele peste 300 de animale şi le-au dus într-o peşteră a rezervaţiei de lilieci „Ţiganca“, ca să poată supravieţui.

Liliecii, care aparţin speciei „Nyctalus noctula“, hibernau în tocul unui geam. Operaţiunea de salvare a coloniei a durat aproximativ trei ore, iar experţii de la Academia de Ştiinţe şi muncitorul care a găsit liliecii s-au ales cu diplome din partea Ministerului Mediului.

Acum un deceniu, în mod similar a fost salvată o colonie de aproximativ 100 de lilieci de aceeaşi specie, de asemenea de la universitatea de medicină.

Liliecii „Nyctalus noctula“ trăiesc între 28 şi 30 de ani.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani