Numărul cazurilor de forme grave şi medii de COVID-19 este în creştere în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comparaţie cu săptămâna precedentă, s-a înregistrat o creştere cu 16% a numărului de infectări noi cu coronavirus, incidenţa constituind 308 cazuri la o sută de mii de persoane. 80% din cele circa 11.000 de persoane confirmate săptămâna trecută nu erau vaccinate contra COVID-19. Numărul cazurilor de forme grave şi medii a fost în creştere, cu 8-10%. Informaţiile au fost prezentate miercuri, 27 octombrie, de Ministerul Sănătăţii, transmite IPN.

Într-o conferinţă de presă, ministra Ala Nemerenco a declarat că în câteva regiuni situaţia este mai rea decât media pe ţară, fiind vorba despre municipiile Bălţi (455 de cazuri la 100 de mii populaţie) şi Chişinău (436 de cazuri la 100 de mii populaţie). Pe lângă cele două municipii, sub cod roşu de alertă se află şi raioanele Glodeni, Basarabeasca, Anenii Noi, Donduşeni, Sângerei şi Edineţ.

Două categorii de pacienţi monitorizate cu multă atenţie sunt copiii şi gravidele. Până în prezent, s-au infectat 21 658 de copii şi 1 356 de gravide. Din 168 de copii care sunt spitalizaţi, doi sunt în stare gravă. Săptămâna trecută, numărul gravidelor confirmate a crescut de la 37 la 49. Autorităţile îndeamnă femeile însărcinate să se adreseze la medic la apariţia primelor simptome sau chiar dacă nu le au, dar ştiu că au fost în contact cu o persoană infectată.

Săptămâna trecută a crescut şi rata de spitalizare a pacienţilor cu COVID-19. „Avem o creştere de 35% a ratei de spitalizare, ceea ce a pus o oarecare presiune pe spitalele din ţară, noi fiind nevoiţi să organizăm paturi noi în diferite regiuni ale ţării. De asemenea, a crescut numărul cazurilor grave, care de fapt sunt influenţate de forma actuală, remarcată de toţi medicii, mult mai agresivă, a variantei Delta. Cunoaştem din ultimele date de secvenţiere că mai mult de 90% sunt variante Delta”, a notat Ala Nemerenco.

Până pe 26 octombrie, în Republica Moldova s-au înregistrat 330 799 de cazuri de infectări cu noul coronavirus, iar bilanţul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 7 576. Ieri a fost raport un număr record de decese – 41, iar printre victime se numără şi un tânăr de 23 de ani din raionul Drochia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare