Nicolae Timofti pleacă la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Timofti

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va participa, în perioada 24-26 septembrie, la cea de-a 67-a sesiune a adunării generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va avea loc la New York.

Potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei, şeful statului va ţine un discurs în cadrul reuniunii ONU, în care va prezenta poziţia Republicii Moldova faţă de cele mai importante chestiuni aflate pe agenda globală şi va sublinia provocările cu care se confruntă în prezent ţara, printre care şi nevoia soluţionării conflictului transnistrean.

Nicolae Timofti va avea şi câteva întâlniri oficiale bilaterale pe durata aflării sale la New York, una dintre ele fiind cu preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite.

Mai multe pentru tine:
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Funcționar român, filmat cu prostituate: un serial inspirat din viața lui Plahotniuc stârnește controverse înainte de alegeri
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Europa nu mai are luxul iluziei. Garanțiile de securitate pentru Ucraina presupun disponibilitatea de a lupta cu Rusia, avertizează președintele Finlandei