Ne aşteaptă o iarnă cu ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iarna se mai domoleşte FOTO Adevărul

Astăzi şi mâine vom mai avea parte de nopţi cu ger aprig, de până la -15 grade. În următoarele zile vremea va fi mai blândă, temperaturile se vor mai domoli. Însă, în loc de ninsori, ne aşteaptă ploi.

Mâine în Capitală vom avea temperaturi de la -3 până la 0 grade Celsius. La nord va fi mai frig cu un grad, iar în sud maximele vor ajunge până la + 1. Noaptea, aerul se va răci până la -15 grade la nord şi până la - 10 grade în raioanele de sud.

Marţi, timpul se va mai încălzi, iar pe tot teritoriul ţării se prevăd precipitaţii. Indicii atmosferici vor varia de la +4 până la + 6 grade pe timp de zi, presiunea atmosferică va fi normală, iar vântul va bate cu o intensitate de până la zece metri pe secundă.

Miercuri va fi şi mai cald - +6 grade la nord şi +7, în regiunea de sud a ţării. Ploile se menţin pe întreg teritoriul republicii. Presiunea  atmosferică va fi scăzută, iar vântul va bate moderat, cu până la zece metri pe secundă.

Ploile se vor menţine până la sfârşitul săptămânii.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?